Modificare Cod penal. Comisia Europeană: Nu vom ezita să luăm măsurile necesare
După adoptarea noului Cod Penal, Comisia Europeană (CE) s-a sesizat. A anunţat că nu va ezita să ia măsurile necesare pentru a se asigura că modificările aduse respectă legile Uniunii Europene (UE) în domeniul justiţiei.
"Vom examina textele legislative finale din punct de vedere al compatibilităţii cu legile UE din domeniul justiţiei, al cooperării cu poliţia şi al standardelor internaţionale. În calitate de gardian al tratatelor, nu vom ezita să luăm măsurile necesare pentru a asigura acestă compatibilitate", a anunţat CE.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că adoptarea modificărilor la Codul Penal este un eveniment "revoltător" şi a anunţat că va contesta la CCR Codul penal şi Codul de procedură penală. Preşedintele a mai spus că ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii şi e profund dăunătoare democraţiei.
De cealaltă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că nu este surprins dacă preşedintele Klaus Iohannis atacă la Curtea Constituţională modificarea Codurilor penale, dat fiind că a folosit "în mod abuziv" toate instrumentale şi atribuţiile pe care le are în Constituţie pentru a bloca şi alte legi.
Proiectul de modificare a Codului penal, care include mai multe măsuri controversate, a fost adoptat, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News