Data publicării:
Modificări legislative și jocuri de putere: Cum ar putea deveni Klaus Iohannis al doilea om în stat
Diana Tache, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac au vorbit despre speculațiile privind o posibilă candidatură a președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al Senatului, după încheierea mandatului său prezidențial.
Potrivit lui Mugur Ciuvică, dacă Klaus Iohannis dorește acest rol, PNL îi va facilita accesul. Diana Tache a subliniat că PSD și UDMR ar putea sprijini această candidatură, având în vedere influența lor politică. Ea a explicat faptul că legea a fost modificată în trecut, dar abrogată ulterior, iar acum se discută noi modificări care ar putea facilita candidatura lui Klaus Iohannis. De asemenea, cei trei au menționat că Iohannis ar căuta un post cu imunitate.
„Cu Senatul nu știu, dar e posibil, după cum am văzut. A apărut de două zile știrea. E posibil să fie ceva la mijloc pentru că au dat o dezmințire fermă doar că nu-și dă demisia, în rest, cu candidatura la Senat nu a dezmințit nimic, deci e foarte posibil să vrea să facă combinația asta și eu sunt aproape sigur că dacă Iohannis va dori candidatura, o va primi de la PNL.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Și de la PSD, și de la UDMR pentru că PNL-ul nu are ce să facă pe persoană fizică cu 20%. Prin amendamentul respectiv trebuie să schimbe legea cum s-a întâmplat în 2004.”, a spus Diana Tache.
„Dar legea, o dată schimbată în 2004, nu e valabilă și acum?”, a întrebat Mugur Ciuvică.
„Nu că a fost abrogată definitiv în 2008 și ideea este că a fost nehotărât domnul Iohannis la începutul acestui an când a mai fost o dată modificată, dar pe considerente tehnice, pe chestiuni de ordin tehnic, cu ștampile, cu secții. Nu s-au gândit.
Deci, în ianuarie, când au schimbat prin ordonanță de urgență, nu s-au gândit că în septembrie au nevoie de modificarea legii pe parte de amendament în ceea ce privește posibila candidatură.
Aici sunt de acord cu domnul Ciuvică. Dacă domnul Iohannis dorește, se va întâmpla și nu doar pentru că așa va face PNL-ul, ci pentru că așa va face, în primul rând, PSD-ul care este totuși o structură de partid mai mare și mai puternică, inclusiv în Parlament, decât PNL-ul. Dimpreună cu PNL-ul și sunt insuficienți, deci s-ar putea să mai fie nevoie și de UDMR.
Aici mă încurcă puțin declarația lui Klemen Hunor. El a explicat că au fost deja discuții pentru modificarea acestei legi și vom vedea ce se va întâmpla. Prin urmare este singurul care abordează și tehnic și onest politic genul ăsta de subiect. I-am văzut și pe pesediști și pe peneliști, toți băteau câmpii cu grație: „nu știm”, „nu s-a întâmplat”. Ba da, sunt discuții de o lună de zile la ambele partide cu privire la varianta cea mai bună pentru Klaus Iohannis.”, a spus Diana Tache.
„Dar domnul Iohannis vrea să se apuce de muncă la bătrânețe?”, a întrebat Mugur Ciuvică.
„Nu! Vrea să fie președintele Senatului.”, a spus Bogdan Chirieac.
„Și vrea un post cu imunitate, chiar dacă este relativă imunitatea ca senator.”, a spus Diana Tache
„Are imunitatea de la toate entitățile planetei, așa cum a avut, din mare nenorocire, și Traian Băsescu. Nu are probleme de imunitate Iohannis.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Mai cu certitudine în ceea ce privește imunitatea și probabil că vrea să fie președintele Senatului, deci al doilea om în stat, doar că o alunecăm în zona asta bizară cu Medvedev-Putin. Păi ce facem? Facem switch? Dacă ajunge domnul Ciucă președinte, domnul Iohannis al doilea om în stat... Fac rotativa sticlă între ei sau cum se face?”, a spus Diana Tache la emisiunea „Miercurea Neagră“, de pe DC News, DC News TV, ȘtiriDiaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News