Data publicării:

Modificări coduri penale: Reacție dură a magistraților

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Magistrați
Magistrați

Atât președintele Asociației Magistraților din România, cât și președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România nu sunt de acord cu modificările atât de rapide privind grațierea sau alte modificări aduse codului penal. 

Judecătorul Andreea Ciucă, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), s-a referit miercuri la cele două iniţiative promovate de Ministerul Justiţiei privind graţierea unor pedepse şi modificări în Codurile penale, afirmând că, indiferent de beneficiar, dacă este un cadou împotriva legii penale, nu interesează despre cine este vorba. 

"Indiferent cum s-ar numi cetăţeanul României, dacă este vorba despre un cadou dat împotriva legii penale, nu ne interesează cum îl cheamă. Nu este fundamentat, nu putem să îl susţinem. Este fundamentat, îl vom susţine. Guvernul ar trebui să ţină cont de părerea specialiştilor. Ne bucură însă că în discuţia cu CSM-ul am avut un punct comun de vedere, în sensul că se va ţine seama de opinie", a precizat Andreea Ciucă la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii. 

Ea a adăugat că orice lege de urgenţă trebuie pusă în dezbatere publică, pentru a lăsa posibilitatea ca magistraţii şi opinia publică să vadă ce se urmăreşte prin noul act normativ. 

Obligatoriu, în dezbatere publică 

"Oricât ar fi o lege de urgentă sau un act normativ, ea trebuie pusă în dezbatere publică fie şi doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu suntem de acord ca principiu, în calitatea de reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi pentru respectarea tehnicii de adoptare a actelor normative, să vedem o ordonanţă pe care nu am văzut-o. Cu alte cuvinte, trebuie pus proiectul, trebuie făcut public, trebuie lăsată posibilitatea ca noi, în calitate de magistraţi, cât şi opinia publică, să vadă ce se urmăreşte prin noul act normativ şi să ne putem expune părerea. Să aflăm de la o clipă la alta că se întâmplă ordonanţă de urgenţă nu este deloc o situaţie fericită.(...)", a arătat preşedintele AMR. 

La rândul său, judecătorul Dana Gârbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, este de părere că graţierea este o chestiune de politică penală. 

"Am spus deja despre graţiere că este o chestiune de politică penală, că problema penitenciarelor este una reală şi continuă. Repet, depinde de soluţia legislativă aleasă", a afirmat Dana Gârbovan, citată de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel