Data publicării:
Modificări Bacalaureat, Titularizare, Definitivat, grade didactice. Ce se schimbă
Modificările făcute ieri de Guvern, prin Ordonanță de Urgență, au fost publicate în Monitorul Oficial. Ce modificări apar în cazul examenului de Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și grade didactice.
BACALAUREAT
- anularea probelor orale, cele de competențe și recunoașterea sau echivalarea lor cu certificate/medii.
DEFINITIVAT
- pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat, scrie edupedu.ro.
GRADUL DIDACTIC II
- se obține prin promovarea a cel puțin două inspecții școlare și a unei probe scrise care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.
TITULARIZARE 2020
- o probă scrisă în cadrul concursului național organizat de inspectoratele școlare pentru ocuparea posturilor; proba practică a fost anulată.
Textul apărut în Monitorul Oficial:
Art. 34 – În conformitate cu dispozițiile art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 38 – Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.
Art. 39 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:
a) cel puțin două inspecții școlare;
b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.
Art. 40 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar se realizează prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 41 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 42 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările, privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat constă în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.
Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News