Modificare legi justiție. Tăriceanu: ”Nu sunt mulțumit!”. ATAC la Kovesi
Călin Popescu Tăriceanu spune că nu este mulțumit de modificările aduse la Legile justiției, el dorea o modificare mult mai amplă, dar e un ”minim necesar”, acuzând presiunea uriașă asupra Parlamentului.
”E tot ce Parlamentul a putut să facă în condițiile unei presiuni mediatice. Ceea ce s-a reusit să se facă e măcar un minim necesar.
Întrebat ce ar mai fi schimbat, președintele Senatului a spus: ”dacă aș începe cu o listă a modificărilor mi-ar fi foarte greu. Spre deosebire de foarte mulți pe care îi văd azi că își doresc întărirea statului represiv și nu țin cont de libertatea depreturilor cetățenești, mi-aș fi dorit ca aceste legi să pună mai mult accent pe protejarea acestor drepturi, apararea cetățenilor și diminuarea funcției represive a statului”, a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a subliniat puterea pe care procurorii o au, lansând un atac la Kovesi. Președintele Senatului spune că nu este normal ca un procuror să nu răspundă în fața Parlamentului, lucru de neconceput într-o democrație, dând exemplul Statelor Unite unde până și președintele răspunde în fața Parlamentului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News