Data publicării:

Modificare lege venit minim garantat. Vot în Comisia de muncă

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Senatorii din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială au adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.

Raportul a fost aprobat cu şapte voturi pentru şi patru abţineri.

Proiectul de lege a fost susţinut în faţa senatorilor din comisie de deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu. 

Inițiativă a deputaților ALDE

"Este o iniţiativă a colegilor din grupul ALDE care vizează câteva modificări ale Legii 416 privind venitul minim garantat. Noutăţile cu care se vine sunt cele legate de faptul că în condiţiile în care un beneficiar de ajutor social refuză un loc de muncă acestuia i se poate înceta aplicarea dreptului respectiv în ideea în care nu va mai beneficia de acest ajutor social şi va putea doar după şase luni să-şi depună şi un dosar de a beneficia de 416 (Legea 416/2001 - n.r.)", a declarat pentru Agerpres senatorul PSD Ion Rotaru, preşedintele comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat la finalul şedinţei de lucru. 

”Lucru necesar și benefic”

El a adăugat că proiectul introduce şi posibilitatea ca orele de muncă prevăzute pentru ca o persoană să primească venitul minim garantat să poată fi efectuate de un membru al familiei. 

"Alte noutăţi cu care vine propunerea legislativă, evident dacă va trece şi de plen, şi după aceea, de Camera Deputaţilor, fiind cameră decizională, vizează posibilitatea pe care o are orice membru al familiei de a presta orele care sunt prevăzute pentru a beneficia de venitul minim garantat. Sigur că în propunerea iniţială se prevedea şi interdicţia pentru cei care nu participă la anumite forme de pregătire să nu mai beneficieze, dar nu a trecut această propunere. Pe cale de consecinţă vom vedea cum va adopta plenul, vom vedea dacă vor mai exista ale modificări la Camera Deputaţilor. Eu cred că este un lucru necesar şi benefic pentru că în ţară sunt multe zone în care este nevoie de forţă de muncă şi oamenii care pot să muncească ar trebui să şi muncească în condiţiile în care este cerere de forţă de muncă", a mai afirmat Rotaru, relatează Agerpres.

[citeste si]

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel