Data actualizării:
Data publicării:

Modernizarea Gării de Nord, pe mâna unei firme cu un singur angajat și a alteia care deține un complex turistic

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cea mai mare gară din România urmează să fie mordernizată de două firme - una din Maramureş care deţine un complex turistic şi una din Bucureşti cu un singur angajat.

Investiția, realizată prin fonduri nerambursabile ale Programului Operaţional Transport (POT), în valoare de 419,8 milioane de lei, va fi dusă la capăt de firmele SC Gdo Mov Impex SRL și SC Omega Cert Sistem SRL.

„Oferta depusă de asocierea de firme româneşti SC Gdo Mov Impex SRL - SC Omega Cert Sistem SRL, în valoare de 419.854.213,32 lei (fără TVA), a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuţie), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni”, se arată în anunțul făcut de CNCF.

Ce istoric au cele două firme?

Potrivit unei investigații realizate de Ziarul Financiar, alianța dintre cele două firme poate fi considerată cel puțin nepotrivită pentru un proiect cu o amploare așa de importantă, precum modernizarea celei mai mari gări din România.

Gdo Mov Impex este o firmă înregistrată în Baia Mare, judeţul Maramureş, deţinută integral de Delie Goie, potrivit sursei citate, care mai arată că această companie a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 35,2 milioane de lei, în creştere cu 71% faţă de anul precedent. Și în ciuda faptului că profitul de 1,7 milioane de lei a fost cu 72% mai mare față de anul precedent, numărul de angajați a scăzut la 35.

Cea mai importantă experiență de business a patronului firmei, Delie Goie, este reprezentată de un complex turistic, situat la limita dintre judeţele Satu Mare şi Maramureş, în apropierea localităţii Apa.

Potrivit sursei citate, Gdo Mov Impex s-a mai ocupat şi de modernizarea podurilor de cale ferată de pe raza sucursalei regionale de cale ferată Cluj, având, de altfel, la activ mai multe proiecte în zona feroviară, spre deosebire de compania parteneră.

Problemele cele mai mari vin, însă, atunci când privim la firma parteneră - Omega Cert Sistem, cu afaceri de doar 442.000 de lei în 2022, profit de 106.000 de lei şi un singur angajat.

Firma este deținută de Marin Iulian Toader (asociat cu o pondere de 60%) şi Monica Laura Toader (40%).

Niciuna dintre cele două firme nu are măcar un site de prezentare.

Ce ne spune CFR SA despre licitație?

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câştigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare/consolidare/reabilitare a staţiei CF Gara de Nord Bucureşti (Etapa I), un proiect finanţat din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi (PT).

Oferta depusă de asocierea de firme româneşti SC GDO MOV IMPEX SRL - SC OMEGA CERT SISTEM SRL, în valoare de 419.854.213,32 (fără TVA), a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuţie), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni.

Etapa I a programului de modernizare a celei mai mari gări din România - Gara de Nord Bucureşti - include reabilitarea spaţiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfăşoară activitatea feroviară, sunt asigurate servicii destinate publicului călător, precum şi activităţi comerciale:
- Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu)
- Corp B (central, coloane, casele d ebilete clasa I)
- Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Giviţei)

Principalele lucrări de modernizare vizează:
- modernizarea/consolidarea/reabilitarea clădirilor din staţia de călători Bucureşti Nord;
- modernizarea spaţiilor destinate publicului călător, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi;
- reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică;
- crearea unor spaţii verzi centrale, cu zonă de aşteptare pentru publicul aflat în tranzit;
- regenerarea zonei aferente staţiei de călători Gara de Nord pe principiile de smart city/creative city/green city;
- asigurarea elementelor de siguranţă şi confort pentru călători - balustrade, rampe pentru persoane cu dizabilităţi, lifturi, sisteme de control acces;
- sisteme noi de ventilaţie/încălzire
- modernizarea sistemului de iluminat şi a instalaţiilor electrice, sanitare, termice etc;
- modernizarea Sistemului de informare a publicului călător şi a echipamentului de telecomunicaţii etc.

Prin implementarea acestui important program, staţia de cale ferată Bucureşti Nord (inclusiv clădirile aferente acesteia) va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuţi de standardele şi legislaţia europeană în vigoare.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Serviciul Comunicare Mass-Media al CFR SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel