Modelul educațional finlandez – workshop la BCU „Carol I”
Miercuri, 11 decembrie 2019, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Ambasada Finlandei la Bucureşti împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării au organizat un workshop pe teme de educaţie cu participarea a doi dintre dintre cei mai cunoscuţi experţi finlandezi în domeniul educaţiei, dl. Jouni Kangasniemi şi dl. Ari Pokka.
Specialist al Agenţiei Naţionale de Educaţie din Finlanda, reponsabil de politicile curriculare, de reformă şi de inovaţie, dl. Jouni Kangasniemi, a acordat consultanță unui număr foarte mare de țări care au demarat reforma sistemelor educaționale. Ambii specialişti finlandezi sunt cunoscători ai sistemului de învăţământ din țara noastră.
Printre alte subiecte, miracolul finlandez în această privință a fost analizat din perspectiva structural-organizațională dar și al evoluției istorice începând cu anii 1970.
La eveniment a participat directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București, Conf. Univ. Dr. Mireille Rădoi, Secretarul de Stat din partea Ministerului Educației și Cercetării Kovacs Irina, reprezentanți ai unor partide politice, dar și din ONG-uri și mediul de afaceri, experți și personalități preocupate de schimbarea mentalităților și creșterea performanțelor sistemului educațional din România. Dezbaterile au fost însuflețite, iar cei mai activi fiind: Tudor Chirilă, Mireille Rădoi, Oana Moraru, Ștefan Pălărie și Dragoș Anastasiu, arată un comunicat BCU „Carol I”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News