Examenul de Bacalaureat se apropie, iar odată cu acesta o asociație de elevi din țară își dorește desființarea setului de probe din clasa a 12-a. În urmă cu mai multe zile, am pus întrebări autorilor români - care sunt foarte aproape de domeniul limbii și literaturii române - în legătură cu una dintre cele mai importante materii de la Bacalaureat.

Foarte mulți elevi, și specialiști, acuză materia în cauză de „rămânere în timp”, că nu este relevantă, dar și că modul de examinare este unul care promovează învățatul pe de rost, și nu gândirea critică.

I-am întrebat pe autori ce ar trebui schimbat în perspectiva lor.

Puteți citi aici prima parte a interviului.

DC News: Sunt actualele opere de la literatura română „bune” pentru elevi? De multe ori se cade în acea retorică „Sunt irelevante, opere prea vechi și plictisitoare”; ar trebui schimbate cu totul sau doar unele titluri pe care elevii trebuie să le aprofundeze? Sau e perspectiva elevului greșită? Cum îi răspundeți?

Dragos Costache:  „Nu știu ce înseamnă „Bune”. Sunt multe lucruri bune în context. Romanul Ion, de exemplu, pe care eu personal l-am detestat, e bun în context, îți spune despre tradiție, „foame de bani” și patriarhat în România rurală de început de secol. Dar după citești „Țăranii”, de W.S.Reymont, care e Ion pe steroizi, în context polonez și autorul mai e și laureat Nobel... Și unele lucruri sunt nemuritoare. Caragiale se citește ușor și e de actualitate oricând”.

Lucian-Dragoș Bogdan: „În afară de ceea ce am răspuns la întrebarea anterioară, aș mai completa că nu e ușor de stabilit ce autori vechi scoți din programă și ce autori contemporani introduci. Adică și aici ar trebui stabilite niște criterii – care, evident, vor stârni discuții despre „de ce acela și nu celălalt?””.

Bogdan Hrib: „Nu știu ce înseamnă actualele! Orice literatură are opere „bune” și opera „rele”, depinde cine decide. Dacă vă referiți la criteriul cronologic atunci sigur intervine stilul literar, forma frazei. Și Dumas sau Jules Verne pot fi plictisitoare acum. Și sigur sunt pentru unii dintre tinerii elevi. Dar cred că suntem într-un cerc vicios: poate părea plictisitoare o operă care folosește cuvinte pe care nu le cunoști și care e plină de figuri de stil pe care nu le înțelegi. Așadar ce facem mai întâi: dezvoltăm vocabularul? Cum? Păi, tot prin citit… Sau prin talentul și harul profesorilor… Dar munca asta ar trebui să înceapă din clasele primare. Și să nu uităm de părinți. Oare cum vorbesc părinții acasă? Dacă îi vede cineva acasă. Oare bona face dezacorduri și stă pe TikTok? Oare bunicii le citesc basme cu zmei și feți-frumoși? Sau măcar cu extratereștrii? Cred că una dintre problemele majore din societatea nostră e faptul că tratăm efectul, și nu cauzele. „Rezolvarea” efectului nu duce la rezolvarea definitivă a problemei. Așadar educarea părinților, strategii pentru promovarea lecturii, salarii bune pentru profesori…”.

Teodora Matei:  „Pe de o parte, elevii nu pot rezona cu temele unor opere din manual, cum ar fi lupta pentru pământ, dragostea platonică, etc. Obișnuiți să rezolve totul în viteză, ar trebui familiarizați cu temele operelor considerate plictisitoare, dar și atrași cu cărți despre care aud vorbindu-se pe rețelele sociale, unde ei petrec destul de mult timp. Un om obiectiv, echilibrat, nu poate fi format decât dându-i-se mai multe variante, explicându-i-se fiecare în parte, lăsat să-și facă propriile alegeri”.

DC News: Cum ar trebui modificată structura programei de limba română? Sunt binevenite și exemple de modele străine (potrivit unor informații publice, în Franța, Regatul Unit, elevii studiază mult mai puține opere decât în România, dar le aprofundează temeinic pentru că se alocă mult mai mult timp doar autor/lucrări. La noi, e opera și săptămâna – e corect acest mod de funcționare?)

Dragos Costache: „Nu mă pricep absolut deloc la domeniu, dar ce m-a ajutat pe mine să înțeleg literatura română mai bine e contextualizarea ei nu doar în cadrul unor curente literare învățate pe de rost, ci în cadrul unui corpus al literaturii universale. Sistemul de educație cum e el astăzi îmi pare prins între unul ”modern” orientat spre carieră și unul axat pe cultură generală care ne-a produs pe noi. Sistemul acela de „cultură generală” însă a fost trasat de mult, după niște criterii naționaliste învechite. Și exact aici se văd problemele limbii si literaturii române din punctul meu neavizat de vedere. Ai un corpus literar mic în care s-a decis acum mai bine de jumate de secol cine „contează” spre gloria eternă a patriei. Acuma eu nu zic să se scoată Alexandru Lăpușneanu din curiculă și să se bage „Soldații lui Schiop” sau „Dresor de lei și de fraieri”, dar dacă vrei să citească copiii literatură trebuie să-i apropii cumva de literatură, chiar și de aia veche, nu să-i arunci la „Mach 4” spre un zid compact de volume și să te plângi că nu mai învață tineretul după”.


Lucian-Dragoș Bogdan: „Cum am spus, cred că întâi ar trebui definit scopul materiei. Și, pornind de la asta, se pot stabili ulterior strategiile corespunzătoare”.

Bogdan Hrib: „Nu am informații despre numărul operelor studiate, dar nu am auzit niciodată să se stea un…semetru la o operă literară; poate la un autor. Vedeți, operele nu ar trebui aprofundate… temeinic, ci 1. Înțelese și 2. Savurate.  Literatura română nu ar trebui să fie o tortură pentru elevi, ci o curiozitate, o plăcere, poate chiar o pasiune.  Știți pe Instagram sunt tineri care se laudă că citesc 50 de cărți pe an, unii chiar 100… ei nu sunt într-o altă lume, tot de aici din România. Da, o să-mi spuneți că sunt puțini. Poate, dar să fie găsiți și invitați la școli și licee să le povestească celor din generația lor… ce-i mână în luptă? De ce citesc?
Așadar, dacă unii pot… poate că dezastrul nu e total. Aș zice că ar trebui ca predarea să fie mai elastică… profesorii ar avea nevoie să se poată adapta la fiecare grup, clasă, generație… zic și eu”.


Teodora Matei: Din păcate, nu cunosc structura programei din alte țări, însă o operă pe semestru ar reduce mult posibilitatea elevului de a se familiariza, cât de cât, cu literatura națională. Pe de altă parte, numărul operelor din manual care intră în programa examenelor naționale a tot scăzut în timp, așa că lecturile, pentru elevi, au devenit de două feluri: se dă la examen / nu se dă la examen. E posibil ca celor din a doua categorie să nu le acorde prea mare atenție, însă simplul fapt că li se predă, că primesc niște teme legate de ele, ar trebui să conteze pentru cultura lor generală”.

Mesajul către autoritățile de profil

DC News: Precizări în plus care ar putea fi utile.  Orice sfaturi pentru autorități, profesori, Ministerul Educației, elevi și despre cum pot dezvolta tinerii gândirea critică prin analizarea eficientă a unor opere.

Dragos Costache: „Uite o idee, să se dedice un semestru măcar, dacă nu un an, literaturii contemporane. În a 12-a, de exemplu, că dacă e să fim onești, știm cu toții că în a 12-a la Română înveți forme și comentarii STAS ca să iei bacul, nu înveți literatură. Hai să băgăm pentru cine vrea niște literatură contemporană mai atractivă, care vorbește mai mult despre condiția absolventului de liceu și facultate – o Braniște, Tatiana Țîbuleac, Nora Iuga, măcar o Ana Blandiana că tot avem zero femei „canonice”. Și dacă tot suntem la capitolul femei, marile absențe din ce se studiază la noi ca literatură, nu zic să umplem curicula cu Sofia Nădejde, dar  vreau să subliniez că se-mplinesc 100 de ani de la „Concert din Muzică de Bach” curând – copiii mor cu Gheorghidiu de gât, dar n-au auzit de Hortensia Papadat-Bengescu....”.

Bogdan Hrib: Am scris și mai sus. Dar, pe scurt: aduceți autorii români în viață în clase și lăsați-i să povestească printre elevi. Nu sunt toți atât de bătrâni (mai ales în spirit!), ba unii sunt chiar foarte tineri. În „Săptămâna altfel” poate ar merita și o vizita la Muzeul Național al Literaturii Române. E super interactiv. Ar merita vizite la târguri de carte, participări la lansări de carte, chiar și… vizite în librării. Cartea nu mușcă!”.

Teodora Matei: Mi-am permis să-mi dau cu părerea asupra subiectelor de mai sus pentru că fiii mei au absolvit liceul în 2017, respectiv 2023. Fiind amândoi la profil de mate-info au citit exact cât au avut nevoie pentru examen, iar lecturile suplimentare și le-au ales singuri, după propriile gusturi.

Pe de altă parte, în calitate de autor, am participat la târguri de carte, la festivaluri, am mers în școli generale sau licee. E ciudat ca un autor să audă: Nu citesc autori români! sau „Citesc autori români, dar numai din ăia morți!”.  Sugestia mea pentru cadrele didactice ar fi să ducă elevii la lansări de carte la biblioteci orășenești, județene, sau la târguri de carte.

Să invite, la școală, scriitori din localitățile în care trăiesc sau din cele apropiate, să-i stimuleze să se apropie de aceștia, pentru că, odată cunoscându-i personal, e posibil să li se schimbe părerea referitoare la autorii români în viață.

Voi încheia cu două exemple din experiența personală de anul trecut: târgul Gaudeamus dintr-un oraș de provincie. Grupuri de elevi, însoțiți de cadre didactice, venite imediat după cursuri. Dezorientați, fiind probabil la prima experiență de acest gen, copiii își urmau profesorii spre editurile care ofereau cărți la 10 lei sau cărți după care se făcuseră filme.

Ca să închei într-o notă optimistă, al doilea exemplu va viza un club de lectură din alt oraș de provincie, centru universitar, unde am mers în calitate de invitat la un festival de literatură și traducere. Am văzut elevi de liceu care veniseră cu două ore înainte de întâlnirea cu un autor (străin, ce-i drept, dar absent din programa școlară), iar cei care ajunseseră mai târziu se așezaseră pe jos, printre rândurile de scaune, sau pe hol, în liniște, măcar să audă discuțiile din sală. Eu cred că există speranță! Oamenii sfințesc locurile!”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News