Mocioalcă: PMP și USR participă mascat la guvernare!
Politicianul Ion Mocioalcă a făcut declarații despre PMP și USR, într-un interviu EXCLUSIV pentru DC NEWS.
„Eu vă spun că, de fapt, în dreapta nu este o poziție, ci este o complicitate. În egală măsură, cei care participă mascat la această guvernare sunt PMP în primul rând, dar și USR, care s-au mulțumit cu posturi de linia a doua, de mâna a doua dacă vreți, dar sunt complici cu liberalii în acest moment”, a comentat Ion Mocioalcă despre situația din Parlament, la DC NEWS.
„Să nu uităm că Fondul de Mediu este condus de un PMP-ist, dar nu numai acolo. Au subprefecți, au avantaje, și eu sper ca oamenii să se prindă în final, să-și dea seama că Traian Băsescu și cu liderii județeni ai PMP-ului le arată o mână, iar cu cealaltă mână sunt buzunăriți de către aceste două partide aflate în complicitate la guvernare”, a adăugat politicianul.
„Eu sunt contrariat de atitudinea sau nepăsarea oamenilor dacă în acest moment nu s-ar realiza un vot împotriva acestor două partide. Împotriva PMP care și așa, acum 4 ani, cu voturile din Republica Moldova au depășit 5% și, în egală măsură, împotriva USR, care nu au organizații locale, nu-i vedem în viața publică decât pe cei câțiva care țipă prin Parlament sau fac grevă parlamentară. În rest, ei se înfruptă din plin de avantajele actualei guvernări”, a conchis candidatul PSD la Senatul României.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News