Moartea procurorului Luminiţa Şega este din nou anchetată
Moartea procuroarei Luminiţa Şega, cea care a instrumentat dosarul FNI, este din nou anchetată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis după 9 ani să desfiinţeze decizia de clasare şi să redeschidă dosarul, s-a precizat în emisiunea Q&A de la Antena 3.
Lumința Sega a murit în 2006, la vârsta de 44 de ani, după un an și trei luni de suferințe, iar diagnosticul pus de mai multe clinici din Occident a fost "intoxicație sistematică cu aluminiu".
Dosarul morţii Luminiţei Şega a fost redeschis după ce fratele procuroarei a acuzat că ancheta iniţială a fost făcută de mântuială. Familia crede că a fost otrăvită cu aluminiu. Luminiţei Şega i s-a făcut într-o zi rău la serviciu şi s-a prăbuşit la pământ. A fost internată la Matei Blaş, urmând apoi un lung an de chinuri, în care femeia a fost internată la mai multe spitale, fără ca medicii să-i poată pune un diagnostic exact.
Luminița Șaga, anchete în cele mai grele dosare
De nouă ani, moartea Luminiţei Şega a rămas un mister. Fratele fostului procuror susţine că aceasta a fost ucisă, prin otrăvire, pentru că devenise o persoană incomodă: ancheta cele mai grele dosare din acea perioadă, în cere erau implicaţi politicieni şi oameni de afaceri importanţi.
Fratele Luminiţei Şega a cerut demararea unei anchete.
Toate aceste neconcordanţe au fost sesizate şi de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti, care au decis ca, după 9 ani, dosarul morţii Luminiţei Şega să fie redeschis. De această dată, ca la carte: să fie efectuată o expertiză toxicologică, să fie audiaţi fratele şi soţul Luminiţei Şega, colegii de la Înalta Curte şi de la DNA, medicii care au trata-o cât timp a fost internată şi, cel mai important, să fie audiată ca martor şi Ioana Maria Vlas.
Luminița Șaga, operată la AKH de reputați medici, care au infirmat diagnosticul din țară
Soțul Luminiței Sega a făcut demersurile necesare pentru ca Spitalul Universitar să trimită anumite probe biologice la Paris, pentru analize de laborator performante.
Specialiștii Spitalului Salpetriere au infirmat variantele de diagnostic vehiculate în spitalele din România și au recomandat deplasarea pacientului de urgență la o mare clinica occidentala de neurochirurgie din Franța, Germania, Italia sau Austria.
Familia Seg a decis internarea pacientului în clinica AKH din Viena. În regim de urgență, Sega a fost diagnosticată cu hidrocefalie (acumularea unui lichid in creier). A fost operată de profesorul austriac Walter Saaringen, anestezist fiind profesorul Peter Germann. De precizat ca ambii profesori au făcut parte din echipa medicală pregatită pentru operația chirurgicala din Austria a lui Traian Băsescu.
Operația a fost o reușita sub aspectul rezolvarii chirurgicale a hidrocefaliei, potrivit conectarenet.wordpress.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News