Moartea Dariei Dughina, o înscenare a Kremlinului? Ce s-a văzut la înmormântare. Generalul Cristian Barbu: Sunt lucruri cusute cu ață albă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Cristian Barbu, general în rezervă şi fost rector al Academiei Tehnice Miliare, a vorbit despre controversele legate de moartea Dariei Dughina.

Daria Dughina, fiica filosofului Aleksandr Dughin, a fost înmormântată ieri. Funerariile au lansat o mulțime de speculații. Pe rețelele de socializare au apărut fotografii de la înmormântare, în care Daria Dughin arată impecabil, fără urme de arsuri pe față, asta deși ea a murit după ce mașina în care se afla a explodat. În plus, la funeralii tatăl său a fost fotografiat în timp ce zâmbea.

Acum oamenii se întreabă dacă nu cumva așa-numitul atentat a fost, de fapt, o înscenare a Kremlinului. Cristian Barbu, general în rezervă şi fost rector al Academiei Tehnice Miliare, a comentat acest subiect în direct la Realitatea Plus.

”Putem merge pe ideea unei speculații în acest sens. Cunoaștem și noi faptul că în acest moment sunt cercetate de către elemente credibile, nu numai de către ruși. Se pare că există câteva inadvertențe, în sensul că au fost câteva minute în care mașina nu a fost observată. Doi, este clar că în urma unui astfel de accident, nu îi spun atentat deocamdată, pentru că nu este clasificat ca un atentat, în urma unui astfel de accident de o astfel de amploare, cu un incendiu de o această măsură, sigur că nu am fi putut să recunoaștem un cadavru într-o astfel de poziție. Sunt lucruri în acest moment complet cusute cu ață albă și eu sunt convins că într-un fel sau altul vom afla câte ceva despre adevărata situație. Niciodată poate că nu vom afla chiar exact ce s-a întâmplat acolo, însă închei prin a spune că există o variantă foarte credibilă prin care se pare că a fost chiar înlocuită persoana de la volan, cunoscându-se că urmează acest tip de incident”, a declarat Cristian Barbu.

Patrușev lansează amenințări după moartea Dariei Dughina. "Autodistrugerea Ucrainei. Consecințe ireparabile pentru țările occidentale"

Nikolae Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a spus că nu crede declarația Kievului potrivit căreia Ucraina nu este implicată în moartea jurnalistei Daria Dughina, scrie Interfax.

"Cuvintele lui Zelenski s-au pierdut de mult", a spus Patrușev reporterilor miercuri, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor.

Mașina în care se afla Daria Dughina, fiica filosofului rus Aleksandr Dughin, a fost aruncată în aer în seara zilei de 20 august, lângă satul Bolshiye Vyazemy, regiunea Moscova. Fata a murit pe loc. FSB susține că această crimă a fost planificată de serviciile speciale ucrainene.

"Reacția publică a unor oficiali ucraineni și a patronilor lor occidentali cu privire la această crimă josnică a confirmat încă o dată adevărata natură a autorităților de la Kiev, care nu își ascund satisfacția față de crima comisă", a spus Patrușev.

"În ceea ce privește declarația ministrului Apărării al Republicii Cehe, prin aprobarea publică a tentativei asupra Dariei Dughina, aceasta a încălcat grav legislația Republicii Cehe. În această situație, nu ar fi de prisos ca autoritățile cehe să înțeleagă rapid acțiunile ministrului și să le dea o evaluare juridică", a mai spus secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

"Rusia pornește de la premisa că nicio țară civilizată, indiferent de cursul politic la care aderă, nu are dreptul de a ignora încurajarea publică a terorismului, în special din partea oamenilor de stat de rang înalt", a spus Patrușev. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel