Data publicării:

Moțiunea de cenzură a PNL, votată cu protestatarii la ușă: Care sunt calculele din Parlament

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Guvernul condus de premierul Victor Ponta se confruntă astăzi cu moţiunea de cenzură depusă de PNL. Parlamentarii se vor reuni de la ora 10:00, pentru a citi și vota moțiunea de cenzură, însă șansele liberalilor să dărâme actualul Executiv sunt minime. După ce parlamentarii UDMR, PMP şi cei din formaţiunea lui Mircea Geoană au anunţat că susţin moţiunea, liberalii tot mai au nevoie de cel puțin 60 de voturi pentru ca aceasta să treacă. Primul-ministru și echipa sa se bucură în continuare de susținerea PSD, UNPR și ALDE.

Alegeri prezidentiale 2024

Liderii PNL încearcă să pună presiune şi pe alţi parlamentari să voteze moţiunea, iar pentru asta au organizat un miting în Parcul Izvor, în apropierea Parlamentului, unde sunt așteptați aproximativ 15.000 de oameni din toată țara.

Citește și: Rezultatul moțiunii PNL, dezvăluit de un detaliu de culise



Victor Ponta și președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, au anunţat deja că aleșii social-democraţii vor veni în Legislativ, să asigure cvorumul, dar nu vor vota. 

Premierul este convins că moțiunea celor de la PNL nu va trece, în condițiile în care și grupul minorităților din Parlament a anuntat că va susține actualul Executiv. 

Alina Gorghiu îi acuză pe liderii PSD că îşi umilesc parlamentarii şi nu îi lasă să voteze moţiunea, în timp ce Vasile Blaga i-a avertizat pe liberali să nu lipsească din Parlament.

Vezi și: SONDAJ: Trece MOȚIUNEA de CENZURĂ împotriva Guvernului Victor Ponta? Votează și tu!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel