Moțiune de cenzură. Orban cere ajutorul parlamentarilor PSD
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a anunţat că va cere sprijinul fiecărui parlamentar, inclusiv a celor din Partidul Social Democrat (PSD), pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură.
'Noi solicităm susţinerea moţiunii de cenzură a PNL de către orice partid politic, grup parlamentar sau parlamentar individual care mai are o urmă de bun simţ şi de conştiinţă şi de dragoste faţă de România şi care înţelege că drumul pe care Dragnea şi camarila lui duc România este un drum care duce spre nicăieri. Cerem acum la toţi, indiferent cum se cheamă, cărei grupări aparţin, inclusiv individual parlamentarilor din PSD le vom cere susţinerea în cazul în care vor avea curajul să o facă', a declarat Orban într-o conferinţă de presă.
Ludovic Orban s-a aflat duminică în municipiul Mediaş, cu ocazia zilelor acestui oraş condus de primarul liberal Gheorghe Roman. Recent, Orban afirma că nu s-a stabilit data la care va fi depusă moţiunea de cenzură. 'O vom depune atunci când vom avea convingerea că avem maximum de şanse', arăta liderul PNL.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News