Data publicării:

Moțiune de cenzură neașteptată în Marea Britanie, după Brexit

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

  

Premierul David Cameron și-a anunțat demisia, după referendumul care a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Brexitul face, însă, noi victime printre politicieni. Liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, se confruntă la rândul său cu o revoltă în partid. Peste 20 dintre miniștrii ”cabinetului din umbră” condus de Corbyn au demisionat, iar vicepreședintele partidului a propus un vot de neîncredere în liderul laburiștilor. Propunerea lui Tom Watson are susținerea multor parlamentari, care dau vina pe Corbyn pentru lipsa de implicare în campania de la referendum. Revolta în partid a pornit după ce Corbyn a decis demiterea ministrului de Externe a guvernului din umbră, pe care a acuzat-o de eșecul referendumului. Valul de demisii din cabinetul pe care Corbyn l-ar conduce dacă ar câștiga alegerile a fost urmat de o amplă dezbatere în partid. Procedurile de demitere a lui Jeremy Corbyn încep în această seară, după dezbaterea din Camera Comunelor, la care va participa și premierul demisionar Cameron.

Corbyn a refuzat să demisioneze. Am fost ales prin votul a mii de laburiști, a spus Corbyn, cei care mă contestă să participe la alegeri interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel