Data publicării:

MM Stoica, dat de gol. Dezvăluirile lui Becali îl ”înfundă” pe manager

Autor: Diana Popescu | Categorie: Sport
WhatsApp

Deşi se află sub incidența unei interdicții, parte din condamnarea primită în "Dosarul Transferurilor", MM Stoica negociază transferurile celor de la FCSB, dezvăluie Gigi Becali.

"M-am înțeles și cu Teixeira, cred că s-a rezolvat. A vorbit MM cu el, a zis că vrea și el tot 20.000 de euro pe lună, ca Budescu. Am zis Bine, mă, îi dau și lui salariul ăsta și cu asta, basta!", este declarația prin care Gigi Becali dezvăluie că Mihai Stoica negociază transferurile, la fel cum proceda și înainte să fie condamnat.

"MM discută și cu un fundaș din Portugalia, care am înțeles că e căpitan la echipa lui. Am zis că-i accept și portughezului toate condițiile pe care le pune", a mai spus Gigi Becali.

Mihai Stoica neagă faptul că s-ar ocupa de transferurile echipei: "Nu m-am implicat niciodată în negocieri de când ocup poziția de director sportiv, chiar fișa postului interzicându-mi în mod explicit această activitate. Eu pot doar să propun jucători pe care-i urmăresc, de latura financiară ocupându-se cei care au drept de semnătură și de decizie".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel