Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de Biroul de presa al Arhiepiscopiei, pelerinajul precede marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, amintind de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod şi aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.
"Procesiunea va începe miercuri, 14 august, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al oraşului Gherla şi va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care îl va avea alături pe Înaltpreasfinţitul Innocentios Byakatonda, Mitropolit de Rwanda şi Burundi. De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârşită slujba Vecerniei Mari şi a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică şi va fi săvârşită Slujba Utreniei şi Prohodul Maicii Domnului.Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 2.00", se arată în comunicatul de presă menţionat.
În ziua praznicului, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, avându-l alături pe Mitropolitul Innocentios şi înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti pelerinilor un cuvânt de învăţătură, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto