Miting PSD. Dragnea: ”Nu voi uita această zi”. Săgeți către opoziție
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
miting PSD Craiova
miting PSD Craiova
Liviu Dragnea transmis un mesaj după mitingul PSD de la Craiova.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Dragnea le-a mulțumit celor prezenți, precizând că nu va uita acest miting. El a subliniat că „legătura dintre PSD și români nu poate fi tăiată”, precizând că oamenii nu s-au lăsat manipulați de opoziție.

„Le mulțumesc din suflet celor peste 45.000 de olteni care au venit ieri să îi susțină pe primii 15 candidați ai PSD pentru alegerile europarlamentare. A fost o după amiază pe care nu o voi uita. Le-ați arătat tuturor adversarilor că legătura dintre PSD și cetățenii români nu poate fi tăiată. Ne-ați încărcat cu energie, pe mine și pe candidații PSD. Nu v-ați lăsat păcăliți de manipulările celor din opoziție și este clar că vă doriți să continuăm ce am început: creșterea salariilor și pensiilor, scăderea șomajului, reducerea sărăciei și decalajelor astfel încât să avem mai mulți români în clasa de mijloc. Este clar că vă doriți să fiți reprezentați de patrioți în Uniunea Europeană, care să se lupte pentru interesul României și să aducă în țară cât mai multe fonduri europene, pentru fermieri, pentru micii întreprinzători, pentru drumuri și spitale. Am adus deja de patru ori mai multe fonduri europene față de guvernul precedent, dar vrem să aducem mai mult decât atât, pentru că românii și România merită mai mult!”, a transmis Dragnea pe pagina personală de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel