Mită pentru redobândirea certificatului de îmatriculare, în Prahova. Persoanele cercetate şi-au recunoscut vinovăţia
Acorduri de recunoaştere a vinovăţiei pentru infracţiuni de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă.
"Ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate cu sprijinul poliţiştilor anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus încheierea a două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu aplicarea, pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi, a unei pedepse de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, unul dintre inculpaţi fiind cercetat sub măsura controlului judiciar.
În fapt, în cursul lunii februarie 2021, în timp ce se deplasa în municipiul Ploieşti, cu autoturismul personal, unul dintre cei doi inculpaţi a fost oprit de organele de poliţie, care i-au reţinut certificatul de înmatriculare a autoturismului, eliberându-i o dovada cu drept de circulaţie.
În cursul aceleiaşi luni, inculpatul în cauză s-a prezentat la sediul Registrului Auto Român, filiala Prahova, cu autoturismul personal pentru efectuarea procedurilor specifice privind redobândirea certificatului de înmatriculare. Cu această ocazie, în timp ce se afla la intrare pe rampa de acces în hală, doi ingineri din cadrul R.A.R. au verificat vizual autoturismul şi i-au comunicat inculpatului faptul că maşina nu corespunde din punct de vedere tehnic.
Ulterior, acesta a apelat la o persoană, inculpată şi ea în cauză, despre care ştia că îşi poate trafica influenţa asupra unor funcţionari ai R.A.R. Prahova şi ar putea să intervină pe lângă aceştia, în sensul redobândirii certificatului de înmatriculare. Respectiva persoană a pretins suma de 400 de lei în scopul traficării influenţei, solicitându-i conducătorului auto să se întâlnească în curtea R.A.R.
Potrivit înţelegerii, cei doi s-au întâlnit la sediul R.A.R. Prahova, unde inculpatul a preluat autoturismul, care prezenta în continuare defecţiuni, şi l-a introdus în hala R.A.R. Acesta a discutat direct cu un inginer, ulterior primind documentul referitor la verificarea tehnică a maşinii, fiindu-i comunicat că a fost declarat admis şi îşi poate redobândi certificatul de înmatriculare", informează Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News