Mit sau realitate despre schimbarea climei. Gabriela Băncilă, răspuns despre verile de altădată
Meteorologul Gabriela Băncilă a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News cât e adevăr şi cât e mit în ceea ce priveşte fenomenul de încălzire globală.
Gabriela Băncilă a comentat asupra afirmaţiilor făcute de către mare parte dintre românii care spun că, în tinereţea lor, în urmă cu 20-30 de ani, vremea era altfel, verile nu erau atât de călduroase, iar primăvara şi toamna nu treceau atât de rapid aşa cum este astăzi când trecerea de la iarnă la sezonul cald se face brusc.
"E o certitudine că temperatura medie globală e în creştere. Fiecare dintre anii de după 2000 se află în topul celor mai călduroşi ani. Dar sunt două aspecte pe care trebuie să le discutăm: pe de o parte e certă această creştere a temperaturii medii globale, însă trebuie discutat şi despre implicaţiile creşterii frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteo extreme. Când vorbim despre toate aceste fluctuaţii de care ne tot plângem, toate aceste episoade cu o intensitate mare fie a precipitaţiilor, a vântului sau a valorilor de căldură trebuie să ţinem cont că, atunci când se face o medie, aceste extreme se elimină", a declarat Gabriela Băncilă.
Întrebarea pe care o adresează oamenii când vine vorba de încălzirea globală
"De multe ori, atunci când sunt episoade de temperaturi scăzute ni se adresează întrebarea că de ce este frig deşi vorbim de încălzirea globală. E exact despre ceea ce vorbeam. Când discutăm despre încălzirea globală vorbim despre o medie şi nu despre extreme, iar temperatura respectivă nu este uniform distribuită la nivelul globului şi la acelaşi nivel de timp nu există aceeaşi temperatură pe glob.
În România, 2018 este al treilea cel mai călduros an din 1901, în condiţiile în care noi nu am emis nicio atenţionare de caniculă. Iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda acelui episod cu vara foarte instabilă, cu lunile iunie-iulie cu foarte multe ploi", a explicat Gabriela Băncilă.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News