Data actualizării:
Data publicării:

Misterul zilei: Ce-i supără pe revoltați la cartea lui Maticiuc despre Cămătaru, dacă ei n-au citit un rând din ea? E ”awesome” să fii indignat?

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto Facebook Codin Maticiuc
foto Facebook Codin Maticiuc

Cei care se miră de cum a ajuns bestseller cartea lui Codin Maticiuc despre viața lui Nuţu Cămătaru sunt oare aceiași care și-au făcut inițial cont pe Netlix să urmărească Narcos? 

Sunt mulți stupefiați de subiectul cărții, de tirajul ei, dar, tot ei, mulți, sunt fascinați de secrete. Unii nu înțeleg cum de a putut face acest tiraj, cu un asemenea ”personaj”. Ei sunt acei ”supraoameni” care judecă și îi împart pe ceilalți în categorii inferioare și superioare. Își asumă un om rol în societate pe care nu l-au câștigat, dar pe care consideră că-l merită. 

”Dresor de lei și de fraieri - Viața lui Nuțu Cămătaru a vândut 15.000 de exemplare în două zile. Efectiv nu am avut cum să prevăd nivelul acesta de vânzări”, ”Fiind luați prin surprindere de viteza comenzilor am rămas fără câteva zile bune. Acest al doilea tiraj este de 30.000 de exemplare, din care deja 15.000 sunt precomandate și pleacă astăzi spre clienți.” sunt două anunțuri prin care Codin Maticiuc a marcat succesul cărții sale.

Și, totuși, el e un simplu om, care, întâmplător, face și mult bine, și a scris o carte. Încă o carte. De ce vă indignați? Și când sunteți în apogeul indignării și supărării pe cartea lui Maticiuc, vă dați seama că nu știți ce vă supără, că voi n-ați pus mâna pe carte, n-ați deschis-o, n-ați citit un rând din ea? Or e cool să fii inteligent, în aripa superioară a României, care n-are nevoie de autograful lui Cămătaru? Dar dacă Netflix face un serial, hai, o serie limitată, după cartea lui Codin Maticiuc, și e în top vizionări, să zicem, pe locul 1, nu sunteți voi, cei supărați pe o carte, cei care urcați în topul clasamentului un film, nu? Sunt alții, (ne)intelectualii României, balta!

Ne parfumăm cu fandosism, dar uităm că limba română are și diacritice, și ne dăm cu părerea fără să cunoaștem subiectul, pentru că așa suntem, noi, în general, atotștiutori, de fotbal, politică, sănătate și orice altceva. Eu, de exemplu, mă număr printre persoanele care simt o repulsie în ceea ce-l privește pe Nuțu Cămătaru, dar am pretenția de a face diferența între faptele unui om, așa cum e el, să-și ia pedeapsa de la cei în drept, dacă e cazul,  și o carte despre faptele unui om, despre o lume în care nu ai acces și nu ai vrea să ai acces ca om simplu. Nu mai e cazul să stau să explic eu cum controversa vinde. 

Pe lângă cartea despre Nuțu Cămătaru, poate vă oripilează și violența din România - un copil din doi este bătut în familie- traficul de minori și de tinere din familii defavorizate, sărăcia și lipsa educației care o adâncește, precum și multe alte subiecte care, spre surprinderea rasei superioare, există în România și atârnă greu la gâtul ei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel