Data publicării:

MISTERUL construirii piramidelor, desluşit cu ajutorul unei tehnologii de scanare 3D - VIDEO

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un grup de experţi internaţionali va avea misiunea de "a scana" piramidele de la Giza, din Egipt, şi de a face o călătorie în profunzimile lor, pentru a dezvălui secretele pe care le pot ascunde marile blocuri de piatră vechi de 4.500 de ani.

Proiectul va implica în 2016 o căutare prin camere ascunse în interiorul a patru monumente faraonice renumite, utilizând termografia în infraroşu, tehnologia de scanare 3D cu lasere şi detectoare de raze cosmice, informează cotidianul Daily Mail.

Arhitecţi şi oameni de ştiinţă din Egipt, Franţa, Canada şi Japonia vor să facă cercetări pe două piramide de la Giza şi cele două piramide Dahshur, de la sud de Cairo.

Aceeaşi tehnologie, spun ei, ar putea ajuta, de asemenea, la găsirea mormântului ascuns din camera mortuară a lui Tutankhamon, care poate aparţine reginei Nefertiti.

Sunt multe legende care circulă cu privire la tehnicile de construcţie a celor trei piramide, dar promotorii acestui proiect susţin că secretul ridicării lor încă se ascunde în interiorul acestor minuni ale Antichităţii.

Citește și: Petra, misterul orașului ascuns din deșertul Iordaniei-GALERIE FOTO

Obiectivul operaţiunii "Scan Pyramids" este de a descoperi formula care a permis constructorilor din acea epocă să plaseze uriaşele blocuri de piatră unul peste altul şi să le ridice la aproape 150 de metri înălţime.

Pentru a desluşi aceste secrete, se vor utiliza tehnici inovatoare şi tehnologii de vârf, precum dronele şi laserul. Experţii au explicat în cadrul unei conferinţe de presă, la care a fost anunţată lansarea proiectului, că vor folosi, de exemplu, termografia, pentru a măsura temperatura şi a detecta radiaţia cu raze infraroşii emisă de sol, sau termografia modulată ce constă în examinarea părţilor şi materialelor proiectând imaginea modelelor termice pe suprafaţa obiectului.

Mathieu Klein, de la Universitatea Laval, unul dintre cei care au demarat amplul proiect ,,Scan Pyramids", a declarat: "Căldura lemnului este diferită de cea a pietrei şi ambele transmit grade diferite de temperatură. Şi solul le afectează în mod diferit. Acest lucru ne va permite să aflăm ce există în interiorul piramidelor".

[citeste si]

Cercetătorul a dat asigurări că tehnicile pe care le foloseşte echipa sa sunt neinvazive şi că nu vor afecta structura piramidelor.

Alte tehnici folosite sunt fotogrametria şi laserul, pe întreaga zonă dintre Dahshur şi Giza, pentru a realiza o construcţie 3D a monumentelor, piramidelor şi a Sfinxului. "Scopul nostru este de a nu atinge şi a nu dăuna. Vom scana, fotografia, studia şi analiza toate mesajele care ne pot fi oferite. Vrem să localizăm şi să înţelegem ceea ce există în interior", a declarat arhitectul francez Yves Ubelmann, specializat în patrimoniu şi arheologie.

La conferinţa de presă a participat şi ministrul egiptean al antichităţilor, Mamduh Damati, care a reamintit că istoria Egiptului este plină de "secrete şi mistere" şi a asigurat că încă nu s-a atins întreaga "satisfacţie ştiinţifică" pe această temă.

Proiectul, la care vor participa instituţii franceze, canadiene şi japoneze ce vor lucra sub coordonarea Egiptului, se va desfăşura pe întreg anul 2016 pentru a desluşi aceste mistere graţie ştiinţei şi celor mai noi tehnologii.

Operaţiunea "Scan Pyramids", în valoare de un milion de euro, este finanţată de un grup de oameni de afaceri şi este însoţită de mari şantiere culturale lansate de Egipt. Două muzee au fost anunţate la Giza, la poalele piramidelor. Muzeul Naţional Egiptean al Civilizaţiilor (NMEC) — din preistorie până azi — dotat cu un centru cultural cu săli de cinema şi puncte comerciale, va fi inaugurat la începutul anului 2016.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel