Misterul antrenorului român angajat de Simona Halep
În ultimii trei ani, scrie presa sportivă, Simona Halep a avut șapte antrenori. Cele mai bune rezultate au fost obținute în 2014, sub conducerea unui belgian. Nu știm dacă victoriile din 2014 s-au datorat antrenorului, sau sunt rezultatul firesc al ascensiunii unei tinere extrem de talentate, muncitoare și ambițioase.
Cert este că sportiva l-a concediat pe Fissette ca să își angajeze un antrenor din România. Lucrurile n-au mers bine, iar Halep a decis să angajeze alt român pe postul respectiv.
Patriotic, opțiunea lui Halep îi bucură pe români, dar naționalitatea antrenorului n-ar trebui să conteze. Halep își dorește și poate obține locul I WTA. Un sportiv care vrea performanță în schi ar trebui să-și ia antrenor din Elveția sau Austria, nu din Jamaica. Din acest punct de vedere, noul antrenor al lui Halep provine dintr-o țară aflată pe locul șapte și lucrează în țara aflată pe locul patru în clasamentul Fed Cup.
Vezi și: Simona Halep l-a concediat pe Victor Ioniță. Noul antrenor, Daniel Dobre
De ce nu își ia Halep un antrenor faimos, care să aibă în CV colaborări cu marile sale rivale? Unii cred că salariul unui astfel de specialist ar fi o problemă. În acest caz, cel mai ieftin ar ieși Halep cu sfaturile lui Cristian Tudor Popescu, care sunt gratis pe internet. Alții spun că totul ține de psihic. N-ar trebui, deci, ca Hanibal Dumitrașcu să fie cooptat în echipă?
Lăsând gluma la o parte, să ne amintim că Steaua a luat Cupa Campionilor, în 1986, cu un lot construit de Halagian, dar condus de Jenei.
Halep mai are ani buni de carieră în față. Nu e rău că schimbă antrenorii, până va găsi unul cu care să facă o echipă câștigătoare. Serena Williams, scrie Tennis Now, recunoaște că relansarea carierei i se datorează lui Patrick Mouratoglou, antrenorul său începând din 2012.
Citește și: SIMONA HALEP, eliminată de KRISTINA MLADENOVIC în SFERTURI DE FINALĂ la BIRMINGHAM, scor 6-2, 0-6, 6-7 (4)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News