Sunetul era prezent în general noaptea între orele 22:00 şi 23:00, scrie descopera.ro, citând iflscience.com.
Chiar dacă localnicii îşi opreau orice dispozitiv electronic din casă, sunetul nu dispărea. Zumzetul nu se auzea în afara casei sau a maşinii. Fenomenul a reunit un grup de persoane, care au încercat să descifreze misterul.
Unele persoane susţin că sunetul ar fi produs de catacombele de sub pământ, extratereştri sau de împerecherea peştilor.
Pentru a localiza cât mai bine numărul persoanelor care aud sunetul, în 2012 a fost demarat un proiect la nivel global de strângere de documente hărţi şi mărturi anonime de la persoanele care auzeau zumzetul. Toate informaţiile au fost un punct de plecare pentru noile cercetări, dar şi un mod de a crea o comunitate a oamenilor care erau afectaţi în viaţa de zi cu zi de sunet.
Harta persoanelor care auzeau zumzăitul a strâns peste 10.000 de persoane. Proiectul a descoperit că vârsta medie a celor care aud zumzăitul este de 40 de ani, 55% dintre cei care aud sunetul sunt bărbaţi.
Ipoteze ale sursei zgomotului
Există patru ipoteze ale sursei zumzetului global, care ar putea supravieţui celor mai superficiale forme de control.
Prima ipoteză, descrie originele zumzăitului ca fiind provocat de undele radio cu frecvenţă joasă. O ipoteză este că organismul uman poate experimenta energie electromagnetică.
A doua ipoteză prezintă faptul că zumzetul provine din acumularea de sunete cu frecvenţă joasă şi infrasunetele generate de corpul uman.
A treia ipoteză este că sunetul ar fi un fenoment terestru şi geologic, care generează sunete cu frecvenţă joasă. De exemplu, documentul istoric în care animalele prezic cutremurele.
A patra teorie se axează pe ideea că sunetul ar fi un fenomen generat din interiorul persoanei, probabil bazat pe o variaţie anatomică, o predispoziţie genetică rezultată din medicaţia excesivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!