Data actualizării:
Data publicării:

Miss Japonia a renunțat la titlu. Un tabloid a dezvăluit relația ei cu un influencer căsătorit

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Câștigătoarea concursului de frumusețe Miss Japonia 2024 a renunțat la titlu.

Tânăra de origine ucraineană cu cetăţenie japoneză care a câştigat concursul de frumuseţe Miss Japonia 2024 a renunţat la titlu, au anunţat luni organizatorii competiţiei, în urma unui reportaj al unui săptămânal care a relatat despre relaţia acesteia cu un bărbat căsătorit, informează luni agenţia de presă Kyodo.

Karolina Shiino, în vârstă de 26 de ani, de profesie model, fusese desemnată câştigătoarea competiţiei Miss Japonia Grand Prix 2024 pe 22 ianuarie, devenind astfel prima persoană de origine europeană recompensată cu premiul suprem în cadrul acestei competiţii.

Născută din părinţi ucraineni, Shiino a crescut la Nagoya, în centrul Japoniei, după ce a ajuns în această ţară la vârsta de 5 ani.

Relație cu un influencer căsătorit

Deşi victoria sa fusese deja considerată controversată din cauza originii sale străine, tânăra a renunţat la titlu după ce tabloidul săptămânal Shukan Bunshun a dezvăluit joia trecută relaţia sa cu un influencer căsătorit care este şi medic.

Într-o declaraţie publicată luni pe site-ul său, Asociaţia Miss Japonia a precizat că a acceptat solicitarea lui Shiino de a renunţa la titlu şi că ”reflectează serios asupra responsabilităţii asociaţiei în provocarea seriei de tulburări”.

De asemenea, asociaţia a prezent scuze părţilor implicate, inclusiv sponsorilor şi juraţilor, precizând totodată că titlul vă rămâne vacant pentru restul anului.

Organizatorii concursului au susţinut-o iniţial pe Shiino în urma dezvăluirilor, după ce aceasta declarase agenţiei de modelling cu care colabora, Free Wave Co., că a pus capăt relaţiei după ce a aflat că bărbatul era căsătorit. Însă într-o nouă declaraţie a agenţiei, luni, a fost confirmat faptul că tânăra a continuat să aibă o relaţie cu bărbatul după ce a aflat despre statutul lui marital.

Reacția tinerei la apariția articolului

Într-un mesaj de scuze postat pe Instagram, Shiino a declarat că nu a putut spune adevărul din cauza confuziei şi fricii după apariţia articolului. ”Îmi pare sincer rău pentru problemele uriaşe pe care le-am provocat şi pentru că i-am trădat pe cei care m-au susţinut”, a scris ea, conform Agerpres.

Desemnarea sa stârnise deja o dezbatere cu privire la identitatea japoneză şi a dus la opinii polarizate pe reţelele de socializare, unde unii utilizatori au susţinut că originea sa nu o face o câştigătoare potrivită.

Concursul Miss Japonia a fost organizat pentru prima dată în 1950, însă competiţia actuală datează din 1967. Este un eveniment pe plan intern, care nu îşi trimite câştigătoarea să reprezinte Japonia în competiţiile internaţionale.

Reacţia la victoria lui Shiino a amintit de controversa pe care a generat-o Ariana Miyamoto, o tânără cu mama japoneză şi tatăl afro-american, care a reprezentat Japonia la concursul Miss Univers în 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel