Data publicării:
Mișcarea opoziției. PSD: Au votat în bloc, în mod RUȘINOS!
„Partidele de Opoziție au votat în bloc, în mod rușinos, împotriva bugetului propus pentru anul 2019”, a transmis, vineri, 15 februarie, PSD.
Pentru proiectul bugetului de stat pe 2019 s-au înregistrat 275 voturi „pentru", 122 voturi „împotrivă" și 2 abțineri.
„122 de voturi ÎMPOTRIVĂ și 2 ABȚINERI - Este tot ce a avut de oferit copiilor din România o Opoziție demagogică și fariseică.
Pentru că, deși au spus cu voci din ce în ce mai ridicate că datorită lor acești copii vor primi alocații mai mari, astăzi partidele de Opoziție - PNL, USR și PMP - au votat în bloc, în mod rușinos, împotriva bugetului propus pentru anul 2019.
Creșterea alocațiilor pentru copii, prevăzută în legea bugetului, a fost votată astăzi cu susținerea PSD și cu 275 de voturi!”, a transmis PSD pe contul oficial de Facebook.
Amintim că prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, în plenul reunit al Parlamentului, înainte să fie pronunţat votul final asupra proiectului de buget, că acesta este unul realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News