Miron Cozma a înfiinţat Partidul Social Democrat al Muncitorilor
Miron Cozma şi-a lansat vineri partidul. Fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului pune bazele Partidului Social Democrat al Muncitorilor şi intenţionează să candideze la prezidenţialele din 2014.
PSDM s-a format prin fuziunea a două formaţiuni: Comitetul de iniţiativă al Partidului Muncitorilor şi Partidul Social Democrat C-tin Titel Petrescu. Cozma a precizat că există o decizie a justiţiei privind înfiinţarea partidului, astfel încât acesta funcţionează legal.
La începutul conferinţei organizate la Hotelul „Brâncuşi“ din municipiul Târgu Jiu, Cozma i-a prezentat pe membrii conducerii formaţiunii, precizând că printre lideri se află şi un reprezentant al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. La întrunire au fost prezenţi şi mineri din Valea Jiului, conduşi de fratele lui Miron Cozma, Tiberiu.
Cozma a afirmat că partidul său reprezintă o şansă reală pentru muncitorii din această ţară şi că, dacă va ajunge la putere, în România nu va mai exista cuvântul "şomer".
"Ne propunem ca România să ajungă la 10 milioane de muncitori", a spus Cozma.
Cozma vrea să acceadă în Parlament cu PSDM şi mizează în special pe voturile celor sărmani, care, spune el, îi cer să se implice în politică pentru a schimba ceva în România. “Atunci când voi fi preşedinte, agricultura va fi pilonul principal pe care ne vom baza. Obligatoriu va fi învăţământul de 12 clase, trebuie să înveţe copiii. Vom schimba România”, a susţinut Cozma.
"Luceafărul huilei" a mai anunţat la Târgu-Jiu că vrea să intre în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Cu o zi în urmă, Cozma a declarat presei locale că, dacă va ajunge preşedintele României, primul lucru pe care intenţionează să-l facă va fi să schimbe numele ţării. Fostul lider al minerilor a spus că nu este încântat de rezonanţa pe care "România" o are în urechile străinilor în special şi propune ca pe viitor numele patriei noastre să fie Dacia.
Miron Cozma a venit la Târgu-Jiu însoţit de soţia sa, Marinela Niţu. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a ales să îşi lanseze partidul în oraşul lui Brâncuşi pentru a fi cât mai aproape de Petroşani. Cozma nu a putut să îşi anunţe intrarea în politică la Petroşani din cauza interdicţiei de a intra în municipiul hunedorean ca urmare a condamnărilor primite în urma mineriadelor.
Tribunalul Bucureşti a admis, la sfârşitul lunii mai, cererea de modificare a statutului P.S.D. "C-tin Titel Petrescu" P.S.D.- CTP privind schimbarea denumirii partidului în "Partidul Social Democrat al Muncitorilor PSDM".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News