Cele trei vedete vor trebui să ghicească cu exactitate vârsta a șapte personaje, necunoscuți și persoane publice, care vor apărea în fața lor și astfel să câștige cât mai mulți bani, pe care să-i dăruiască Arianei Gabriela, o fetiță de nouă ani, din Roman, talentată la muzică.
Ariana este unul dintre cei 164.000 de copii ai căror părinți au plecat să muncească în străinătate, pentru a le putea oferi copiilor lor un viitor mai bun. Fetița, care este crescută de bunica ei, cântă extraordinar la vioară, iar talentul și munca i-au fost răsplătite cu numeroase diplome și medalii. Pentru că Ariana participă la concursuri cu un instrument de împrumut, în această ediție, cele trei vedete din platoul show-ului prezentat de Dan Negru vor încerca să-i ofere acesteia mai mult decât o vioară.
"Oamenii talentați așa pleacă la drum, nu au de nici unele, dar apoi Dumnezeu le dă de toate. Noi am venit aici pentru ea și va avea această vioară", promite nea Mărin.
Jackpotul de la care pornesc în concurs cei trei invitați celebri este de 30.000 de euro. Fiecare eroare pe care o vor face în privința vârstei persoanelor din fața lor va fi taxată, căci li se va scădea din bani, în funcție de numărul de ani greșiți.
Printre personajele cărora Mirela Vaida, Fuego și nea Mărin vor trebui să le ghicească vârsta, în show-ul care premiază intuiția, se vor afla Moș Crăciun și femeia cu cele mai lungi picioare din lume.
[citeste si]
Ce sumă vor reuși să câștige Mirela Vaida, Fuego și nea Mărin Barbu pentru micuța Ariana, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 20.00, într-o ediție specială a show-ului "Guess My Age – Ghicește vârsta", prezentată de Dan Negru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!