Mirela Vaida arată cu degetul spre autorități: Lucrurile astea deranjează, la nivel politic!
Mirela Vaida a vorbit despre implicarea emisiunii Acces Direct în cazurile sociale pe care uneori autoritățile abilitate nu reușesc să le rezolve.
”Emisiune Acces Direct face de multe ori, și probabil că asta deranjează, ceea ce multe dintre autoritățile din România nu fac. Și noi, arătându-le efectiv ce se întâmplă și ce nu au făcut ei și ce putem face împreună, sigur că lucrurile astea deranjează, la nivel politic. Dar noi mergem înainte. Și nu mai spun câte apeluri facem”, a declarat Mirela Vaida.
”Oamenii vin de câte ori facem apel la ei”
”Platoul emisiunii este la parterul unui bloc cu 10 etaje din inima Bucureștiului. Coboară cu liftul de la etajul 10 de unde stau ei sau vin de la stația de metrou și vin cu ajutoare pentru cazurile sociale pe care noi le prezentăm. Într-o zi, nu mai aveam loc: cu hăinuțe, cu mâncare, cu ghiozdane etc pentru că oamenii empatizează și asta le-a rămas românilor, bunătatea, blândețea, faptul că ei sunt oameni săritori”, a relatat invitata emisiunii.
”În cazul cu Ucraina, au ieșit femeile de la graniță cu sarmale fierbinți cu pâine de casă să dea oamenilor ălora fugiți din calea războiului. Și eu cred că ăștia sunt românii. Noi între noi ne ajutăm, noi la noi apelăm că în baza autorităților care niciodată nu au soluții și nu au bani, nu mai putem să stăm”, a declarat Mirela Vaida.
Acum e război între ONG-iști și Biserică legat de Ucraina
”Biserica vine și ajută fără pretenții materiale iar ONG-iștii caută banii de la UE, banii din America care vin pentru refugiați”, mai adaugă legat de acest subiect Adrian Velea.
Mirela Vaida, despre veridicitatea informațiilor de la Acces Direct: E greu ca cineva să vină cu o gogoașă și să ți-o vândă
”E mare nevoie de o astfel de emisiune conectată întotdeauna la problemele oamenilor, oameni care să vorbească deschis și needitat despre problemele lor, să ai accesul direct cu omul de rând neintermediat de vreun președinte, de vreun parlamentar, de vreun primar care, știu eu, poate are alte interese de a nu arăta problemele din zona lui.
Și, atunci, cred eu, oamenii au această încredere în formatul emisiunii și în noi, pentru că știu că noi încercăm să rezolvăm problemele acestea și facem apel la avocați, la autoritățile statului și așa mai departe”, a declarat Mirela Vaida. ”Și ne putem mândri cu foarte multe reușite”, a declarat Mirela Vaida.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News