Mirela Călugăreanu, noul șef ANAF: Vom face toate demersurile
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va face toate demersurile necesare pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 3%, a declarat noul şef al Fiscului, Mirela Călugăreanu, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
"Împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vom face toate demersurile necesare pentru a ne încadra în ţinta de deficit de 3%. De asemenea, vom acorda o atenţie sporită relaţiei Fisc - contribuabil, pe de-o parte în vederea stimulării conformării voluntare, iar pe de altă parte pentru creşterea încrederii acestora în instituţia fiscală", a spus Călugăreanu, potrivit Agerpres.
Aceasta a fost numită, marţi, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANAF, în urma deciziei prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr. 0573 din 18 iulie 2017, înlocuindu-l pe Bogdan Stan.
"Mirela Călugăreanu dispune de o experienţă vastă în domeniul fiscal, de mai bine de 26 de ani, atât în activitatea de colectare a veniturilor publice, cât şi în administraţia publică, în general. Principalele obiective stabilite de noua conducere ANAF vizează eficientizarea colectării veniturilor bugetare, recuperarea sumelor neîncasate la buget şi realizarea veniturilor bugetare prognozate pentru acest an", informează Fiscul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News