Data publicării:

Mircea Radu ține post de 12 ani, după un caz prezentat la “Din dragoste”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mircea Radu, pe care telespectatorii Antena 1 îl vor revedea cu o nouă emisiune, “Ie, Românie”, din 1 martie, ține toate posturile de peste an. 

"Țin post de 12 ani, din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana "Din dragoste", în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paștelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roșii uscate și măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să țin postul deloc. Și îți mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand și mâncător de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poți mânca lângă mine cea mai minunată pastrămioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc", spune prezentatorul show-ului "Ie, Românie".

Caz emoționant

Mircea Radu a început să țină post fără vreun motiv anume sau fără să-și facă vreo ambiție din asta. Un oarecare factor declanșator a existat însă. Un caz pe care l-a prezentat chiar la "Din dragoste", emisiunea a cărui gazdă a fost vreme de mulți ani. O bunică a venit la emisiune să-i facă o declarație de dragoste propriului nepot. Copilul căpătase o boală cu o evoluție rapidă și un deznodământ previzibil și nefericit. Pe acel copil, bunica îl ducea frecvent la mănăstire. Într-una din zile, băiețelul i-a promis lui Dumnezeu că dacă îl scapă de boală, el se va duce în fiecare duminicã la Sfânta Liturghie, iar când va fi mare se va face preot. După patru ani de la diagnosticare, când și-a repetat analizele, copilul numai avea nimic. Mircea Radu a prezentat cazul atunci la "Din dragoste", iar locul în care bunica i-a făcut declarația nepotului ei a avut loc la Mănăstirea Bujoreni, din județul Vaslui.

[citeste si] 

"Pentru că mai era doar o săptămână până să înceapă postul Paștelui, m-am interesat atunci, la mănăstire, ce presupune asta. După ce am aflat, mi-am zis că n-ar fi rău deloc să încerc să-l țin și eu. De atunci, îl țin în fiecare an", spune prezentatorul show-ului "Ie, Românie", emisiune pe care telespectatorii o vor putea vedea, din 1 martie, de la ora 21.15, în fiecare joi și vineri, numai la Antena 1.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel