Data publicării:

Mircea Pașcu: Cum am fost eliminat de pe lista pentru europarlamentare

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu a detaliat, într-o postare pe Facebook, cum a ajuns să nu mai fie inclus pe list PSD pentru alegerile europarlamentare de pe 26 mai, deşi făcuse o solicitare în acest sens către liderul partidului de la acea dată, Liviu Dragnea. 

”Pentru că alegerile s-au încheiat și nu pot fi acuzat de “traseişti” că “lovesc” în partid, îmi pot permite să ridic puțin valul de pe modul în care am fost eliminat de pe lista pentru europarlamentare. Mărturisesc că, bazându-mă pe experienţa mea, pe importanta poziție deținută în Parlamentul European, pe activitatea depusă şi pe intervențiile în favoarea țării mele, nu îmi făceam probleme privind includerea pe lista", a scris europarlamentarul pe Facebook. 

"Venit în țară în fruntea delegației Parlamentului European la întâlnirea cu Parlamentele naţionale, un membru al cabinetului, după ce m-a întrebat dacă am vorbit cu Dragnea, m-a sfătuit să o fac, întrucât era... necesar. Mă conformez și merg la cabinetul lui Dragnea, care era într-o ședință (dl ministru Teodorovici își aduce probabil aminte), unde aștept două ore și jumătate, fără ca Dragnea să catadicsească să iasă personal. Măcar pentru un minut, din respect pentru vârsta, vechimea mea și poziția deținută, ca să fixăm o dată la care putea să stea de vorbă cu mine. Nimic! Într-un final, întrucât eram așteptat la masa oficială care încheia acțiunea cu Parlamentul European, a trebuit să plec, făcând două lucruri.

Unu, i-am lăsat lui Dragnea o notă prin care îl anunțam că doream să candidez (îmi ajunseseră la ureche zvonuri că, la nivelul conducerii, se știa că nu mai doream sa candidez!?) și, doi, i-am trimis un sms, solicitând să îmi spună când ne puteam vedea. Nu cred că mai trebuie să spun că nu am primit niciun răspuns - nici la notă, nici la sms. Pentru el eram un “nimeni”, la fel ca tânărul care a îndrăznit să îl contreze public!

Ulterior, în ciuda informațiilor circulate până cu o zi înainte de stabilirea listei, pe care figuram (informații pe care eu le suspectez acum ca fiind plantate chiar de partid, pentru a asigura secretul îndepărtării mele) numele meu nu a mai apărut pe lista finală (care a fost bătută în cuie la BEC chiar a doua zi). Aștept și astăzi o explicație, măcar din politețe, dar mi-e teamă că mai am de așteptat ... Nimeni nu mi-a putut spune nimic cert!

Tot ce am reușit să aflu a fost că într-o întâlnire cu niște cetățeni, Codrin Ştefanescu (care a avut sarcina să îmi adoarmă vigilenţa înainte de lovitura planificată) s-ar fi distrat copios de cum ma ținea Dragnea pe la uși ... Cred că după tot ce am făcut pentru partid de-a lungul anilor, inclusiv pentru Dragnea personal, când avea nevoie de intrare la Martin Schulz și Serghei Stanishev, nu meritam un asemenea tratament! Măcar să fi avut bărbăția să mi-o spună în faţă, uitându-se in ochii mei ... Așa se întâmplă însă, când partidul ajunge sa fie condus de traseişti!

Păcat pentru atâția colegi de bună credință, inimoși și muncitori! Să sperăm că acum lucrurile se vor corecta și partidul va ajunge să fie condus din nou de oameni proveniţi doar din rândurile sale și nu de “traseisti”", scrie Ioan Mircea Pașcu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel