Mircea Lucescu a fost prezent joi seara, înaintea partidei de la Giurgiu dintre FCSB şi Mlada Boleslav, din prima manşă a turului trei preliminar al Europa League, în vestiarul echipei bucureştene şi le-a ţinut fotbaliştilor un discurs motivaţional, a afirmat la finalul meciului antrenorul interimar Vergil Andronache.
'Nu este un secret, a intrat la noi în vestiar, a ţinut un discurs motivaţional, băieţii au fost foarte încântaţi, pentru că e vorba de domnul Mircea Lucescu şi ne-a ajutat foarte mult. A spus că sunt jucători foarte buni în lotul nostru şi că să avem foarte mare încredere în noi pentru că şi dânsul are mare încredere în noi', a declarat Andronache la conferinţa de presă de după meci.
Interimat prelungit
Tehncianul a afirmat că jucătorii au fost afectaţi însă de plecarea managerului sportiv al FCSB, Mihai Stoica. 'Am încercat să trecem peste lucrul ăsta. Nu cred că există om care să iubească clubul ăsta aşa cum o făcea MM şi nu cred că a fost cineva care să nu simtă lucrul ăsta', a menţionat Andronache. Întrebat dacă se simte pregătit să facă faţă la FCSB în cazul în care interimatul său se prelungeşte, Andronache a spus: 'Eu tot timpul am fost pregătit să fiu antrenor, nu ne-a afectat ce s-a întâmplat în jurul nostru atâta timp cât am simţit că şi jucătorii sunt alături de noi'.
FCSB şi FK Mlada Boleslav au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, pe Stadion Marin Anastasovici din Giurgiu. Manşa secundă va avea loc pe 15 august, în Cehia, iar câştigătoarea va juca în play-off probabil cu echipa portugheză Vitoria Guimaraes, care a dispus în deplasare cu 3-0 de letonii Ventspils FK. FCSB a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie, după eşecuri cu FC Botoşani (0-2), Alaşkert (2-3), ambele acasă, respectiv cu Astra Giurgiu (1-2).
Citește și: FCSB - Mlada Boleslav | Vergil Andronache: Am îndeplinit jumătate de obiectiv
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"