Mircea Geoană propune un coridor de dezvoltare Cluj - Târgu Mureș
Mircea Geoană, candidat independent la Președinție, propune crearea unui coridor de dezvoltare între Cluj și Târgu Mureș, inspirat după un model canadian.
Mircea Geoană, candidat independent la Președinție, propune crearea unui coridor de dezvoltare între Cluj și Târgu Mureș, „model de dezvoltare necesar pentru a stimula educația, cercetarea, dezvoltarea și inovarea.”
El a participat luni, la „Tech Talk Live: Viitorul începe azi – Întrebări și răspunsuri despre R&D și tehnologii de ultimă oră”, eveniment organizat de Mișcarea „România Renaște!” - filiala Cluj.
„Aș face o invitație către acest ecosistem foarte interesant de la Cluj să venim cu o chestiune care să ne facă să fim foarte buni la ceva.
Modelul canadian dintre Toronto și Waterloo
Cred că pe, lângă problema infrastructurii -, pentru că există o limitare a dezvoltării Clujului legată de lipsa de infrastructură a orașului, centură și alte lucruri -, eu aș recomanda ceva, după modelul canadian dintre Toronto și Waterloo.
Ei au creat între cele două orașe un fel de coridor de educație, cercetare, dezvoltare, inovare. Este mai puțin cunoscut decât Silicon Valley și Boston, care pe biotehnologie este al treilea cel mai irigat cu capital privat ecosistem din lume”, a spus Geoană.
Candidatul independent e explicat că, în acest model de dezvoltare, învățământul universitar dual este o prioritate.
„Nu doar licee duale, dar au și învățământul superior. Eu aș vedea un coridor Cluj-Târgu-Mureș. Efectiv, creat condiții pentru a putea învăța cu alt mare oraș universitar”, a spus Mircea Geoană.
În opinia sa, „acesta ar fi un proiect în care să investim și în infrastructuri, să creăm poate înlesniri fiscale pentru companii, care să se așeze pe acest coridor”.
„Poate să fie și către Bistrița, poate să fie și către Zalăul. Eu aș vedea acest model radial de dezvoltare ca fiind o cale de urmat”, a concluzionat Mircea Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News