Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Geoană, mesaj pentru români. "Trebuie să ieşim din complexul ăsta de provincial. E o chestiune care mă face extrem de furios"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit despre cum este văzută România de la vârful NATO, dar şi despre mentalitatea care trebuie schimbată. 

"Să ştiţi că eu nu am pierdut contactul cu România şi cu românii. Eu conduc şi resursele umane la NATO şi evident, e foarte competitiv. Am avut un program pentru tineri profesionişti şi pe 20 de locuri am avut cred că 1400 de candidaţi, dar văd români şi românce, românce şi români câştigând concursurile de intrare în NATO. Sunt atât de buni încât într-un fel ceilalţi au luat un pic spaima. Dacă vin românii, e clar că au o şansă foarte, foarte bună", a declarat secretarul general adjunct al NATO la "Oameni care mişcă România", emisiune moderată de Ruxandra Săraru la Radio România Actualităţi.

"Trebuie să ieşim din complexul ăsta de provincial. E o chestiune care mă face extrem de furios"

"Ceea ce vreau să spun, în primul rând este că la NATO, cel puţin, România are o reputaţie extraordinar de bună. Şi nu neapărat că sunt eu la conducere ci pentru că sunt acolo şi când îi vezi, şi văd şi militari, îi văd şi ofiţeri de informaţii, îi văd şi diplomaţi, îi văd şi oameni din tehnologie care lucrează pentru noi, îmi creşte inima de bucurie. Şi dacă ar fi un mesaj pe care aş vrea să îl dau, este că trebuie să încercăm să ieşim din complexul ăsta de provincial.

Mulţi români sunt frustraţi că suntem trataţi de multe ori ca cetăţeni de mâna a doua. E o chestiune care pe mine mă face extrem de furios, pentru că ştiu că se poate face altfel. Deci România se vede foarte bine de acolo.

Cred că România, prin atributul său strategic, îşi creează condiţii mult mai bune şi pentru atuuri economice, pentru mai multe investiţii, pentru o administraţie mai eficientă, pentru atragerea de mai multe fonduri europene, pentru dezvoltarea statului românesc. Şi de aceea ceea ce văd eu, şi asta nu văd într-un bol de cristal, nu văd într-o..., nu fac acuma predicţii, dar văd că această cotă de piaţă strategică pentru România este la un nivel foarte, foarte înalt şi văd un fel de vase comunicante creându-se pentru a putea să avem şi dividende economice, comerciale, investiţii, job-uri mai bune, job-ul pentru tineri", a mai afirmat Mircea Geoană, conform Rador. 

Geoană cere "efort masiv să ne recuplăm cu diaspora"

"Şi mai este o chestiune pe care am am descoperit-o dintr-o altă poziţie în cei patru ani de trait, practic alături de ceilalţi din diaspora românească, diasporă profesională, e adevărat. Avem atât de mult potenţial în cei cinci milioane de românce şi români care trăiesc şi muncesc în străinătate, încât trebuie să facem un efort masiv să ne recuplăm cu dânşii. Poate că unii vor decide sau nu să se reîntoarcă, e o decizie personală, dar emoţional, cultural, limbă, cultură, şcoală, apartenenţa la o singură naţiune.

Eu cred că dacă am reuşi să facem astea două lucruri, să transformăm importanţa noastră strategică într-o chestiune de dezvoltare economică în principal pentru zonele mai sărace şi pentru oamenii care azi nu au o şansă corectă şi dacă am recupla şi România, românii de acasă cu cei de afară într-un nou nivel de ambiţie, eu vă spun că România, eu îi prevăd României o ascensiune extraordinar de pozitivă în anii care vin. Se poate întâmpla şi să dăm greş, pentru că dacă nu-ţi faci lucrurile cum trebuie acasă, poţi să mai şi greşeşti, dar eu văd potenţial în România. Eu văd mulţi români care vor să facă treabă. Văd că România a devenit tot mai respectată şi cred că România are un viitor frumos şi să dea Dumnezeu să se aşeze şi celelalte condiţii, care sunt de natură mai politică, nu doar strategică, pentru ca lucrurile să meargă înainte", a concluzionat Mircea Geoană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel