Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Geoană, mesaj de 1 decembrie: Nu eram nici în NATO, nici în UE, dacă nu erau militarii români

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mircea Geoană a transmis un mesaj, de Ziua Națională a României. 

"Trebuie să fie în centrul atenției militarii noștri și respectul meu pentru toți cei care servesc culorile patriei", este mesajul transmis de Mircea Geoană la România TV. 

Întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu ce reprezintă ziua de 1 decembrie pentru Mircea Geaonă, secretarul adjunct al NATO, a spus: "Se îndeplini dreptatea și pentru poporul român. Asta înseamnă pentru mine. Veacuri de înstrăinare, veacuri de război și lipsă de șansă. Iar când se adună constelația în interesul și favoarea României, nu avem voie să ne batem joc de șansa asta. Vă spun acest lucru și din poziția pe care o am la NATO. Suntem respectați, suntem o țară care își ocupă locul mult mai stabil și, încă o dată, respectul meu pentru cei care nu sunt în România, ci în Afganistan, în Kosovo, sunt peste tot. Militarii noștri și-au făcut treaba față de țară într-un mod excepțional. Nu eram nici în NATO, nici în UE dacă nu existau militarii noștri, sacrificiul lor și patriotismul ireproșabil de care dau dovadă", a mai spus Mircea Geoană.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel