Data publicării:

Mircea Geoană, întrebat ce şanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcţie în NATO

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a fost întrebat ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere la NATO.

„Din câte ştiu eu, discuţiile cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar, încă o dată, deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate şi, în momentul potrivit, aliaţii vor lua o decizie cu privire la viitorul secretar general când acest post va deveni liber şi acest moment îl vom vedea în perioada următoare”, a spus Mircea Geoană.  

„Stoltenberg a fost și este un secretar general de mare succes. Liderii Alianței, la summitul NATO din martie, i-au solicitat să mai stea la conducerea în NATO cel puțin încă un an. În acest moment, domnia sa se bucură de un respect, de o notorietate, de o experiență la vârf în NATO care sunt absolut excepționale", a mai declarat Mircea Geoană.

La începutul acestui an, preşedintele Klaus Iohannis a fost menţionat de DPA printre posibilii candidaţi la funcţia de secretar general al NATO. 

 

Citește și...

Prezidențiale 2024 Kovesi vs. Geoană. Ciuvică a spus că, dacă ar fi american, l-ar vrea pe Geoană președinte al României, dar a menționat și un alt nume important

 

Analistul politic Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au analizat pregătirile pentru alegerea candidaților din cursa alegerilor prezidențiale care vor avea loc în 2024.

Întrebat de analistul politic Bogdan Chirieac dacă i-ar plăcea o candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale, Mugur Ciuvică a spus:

„Eu cred că, de exemplu, dacă aș fi american, mi-ar plăcea ca Geoană să fie președintele României. Dacă aș fi american, l-aș considera și pe Ciucă un președinte bun. Lui Kovesi, tot american fiind, fără să am probleme cu ea, i-aș zice „băi, nene, tu ești bine unde ești... România e bine așa cum e și un Geoană sau un Ciucă ar fi un președinte bun”. Dar dacă aș fi din Bruxelles, de exemplu, tot cam la fel aș zice.”

Bogdan Chirieac a spus că „anul viitor se intră, în plin, în campania electorală”.

„Se intră anul viitor la sfârșit, dar în doi ani se pot întâmpla foarte multe lucruri absolut neașteptate care schimbă lumea. Cine știe ce o să mai fie peste doi ani? Sigur că se intră cu un an înainte în atmosferă, dar nu știm cum se iese. Și cu Băsescu, atunci când a apărut, inițial s-a intrat cu Stolojan. Nu contează cum intri, contează cum ieși. Nu știm dacă o să apară apocalipsa aceea economică pe care o prevestiți dumneavoastră, nu știm ce se va întâmpla cu războiul. S-ar putea schimba lucrurile, de aceea spun că este o discuție pe care trebuie să o avem mai încolo”, a răspuns Mugur Ciuvică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel