Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a rostit astăzi (în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Viitorul Europei”, organizată de Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din Bucuresti) un discurs incendiar, având în miezul său ceea ce a numit „Paradoxul Românesc”.

Este prima analiză a locului şi rolului României în acest moment care marchează un nou ciclu istoric pentru umanitate. Geoană radiografiază, pune diagonisticul şi oferă soluţiile: un nou Proiect Naţional cu 5 obiective strategice. 

Economia creşte, avem toate garanțiile de securitate, dar România devine mai șubredă și mai vulnerabilă din interior  

„Din punct de vedere al ciclului economic, România parcurge cea mai bună perioadă din întreaga noastră istorie.  Avem azi un PIB mai mare de patru ori decât in 1989. Şi, totuși, asistăm la un cataclism demografic, cu o populație la nivelul anilor ’60. Pe o suprafață cât a Marii Britanii, vom ajunge să fim ţara cu cea mai mică densitate a populației din Europa.

Agregat, economia creşte, însă inegalitățile de dezvoltare între regiuni şi categoriile sociale sunt mai mari decât înaintea aderării. România are a doua cea mai rapidă creștere economică din Europa, dar aceasta nu s-a tradus în reducerea sărăciei.

„Aproximativ 45% din populația țării se află în zonele rurale, unde sărăcia este cu 20 de puncte procentuale mai mare decât în zonele urbane. Această dualitate puternică este manifestată prin oportunități inegale și un acces inegal la piețe, fapt ce nu se mai întâmplă în niciuna dintre țările Uniunii Europene”, arată un studiu al Băncii Mondiale.

Ce folos că recuperăm teren faţă de media europeană, dacă indicatorii de dezvoltare umană rămân printre ultimii din Europa? Nu este de mirare că tinerii continuă să emigreze. Ne bucurăm că imigranții din Orientul Mijlociu sau Africa nu aleg să rămână in Romania, însă cauzele acestei alegeri trebuie să ne dea de gândit faţă de orice viitoare politică legată de demografie şi atragere sau păstrare de forță de muncă. De aici, pe scurt, economia creşte, avem toate garanțiile de securitate, dar ţara devine mai șubreda şi vulnerabilă din interior. Putem numi aceasta situație Paradoxul Românesc.

Mai există o altă fațetă a Paradoxului românesc. Prin NATO și UE, suntem mai protejați de riscuri de securitate din exterior decât oricând altcândva în istoria zbuciumata a națiunii. Și, totuși, suntem mai vulnerabili intern decât oricând altcândva în istorie. Transferul de reziliență societală și sinergie economică dintre politica externă și cea internă de care vorbește Strategia de Securitate a SUA pare să nu opereze în cazul României.

Paradoxul românesc este reflectat în imensa frustrare a noastră, a românilor, faţă de permanenta tensiune între potențialul real al națiunii şi transpunerea acestuia în realitate. Exista cauze istorice mai profunde. Şi a fost, probabil, o iluzie să sperăm că decalajele istorice de dezvoltare pot fi șterse cu buretele în două scurte decenii de integrare europeană. Însă istoria se comprimă și se accelerează, gradul de complexitate face dificilă ajustarea la schimbare, dificilă pentru guvernele şi economiile cele mai performante, darămite pentru cele cu guvernanţă şi economie precare? Ca de fiecare dată în istorie, și această nouă ordine politică și economică europeană și mondială în plină transformare va avea învingători și învinși.

Iar până nu vom găsi un răspuns integrat și credibil cauzelor mai profunde ale acestui paradox românesc, vom continua să creștem, însă să nu ne dezvoltam. Să clamăm că suntem a 7-a țară în UE, însă să înotăm la coada ierarhiilor europene și internaționale. Sa ne irosim potențialul şi să ratăm cel mai bun moment al istoriei naționale. Sa fi devenit parte a Occidentului dezvoltat si sa eșuăm ca periferie a acestuia ar fi nu doar o ironie amară, ci un adevărat dezastru național.

Regula uniformizantă de la Bruxelles a ținut loc de proiect național

În primul rând, iluzia că prin integrarea euroatlantică am atins “sfârșitul istoriei” pentru Romania şi că, prin efectul de tracțiune şi difuzie de idei, instituții, norme, capital și tehnologie, vom fi propulsați către nucleul dur al Europei. Fără să înțelegem că a fi tractat înseamnă a rămâne la urmă și că cel care imită nu va fi niciodată mai bun decât originalul. Şi eu am făcut parte dintre cei care au crezut că avatarurile istoriei s-au terminat pentru țara mea, atunci când ridicam steagul României la NATO sau semnam încheierea negocierilor de aderare in 2004 (fără MCV şi cu Aderarea automata şi necondiționată la Spațiul Schengen și la zona Euro la 5 ani după aderare). Atunci am crezut că, odată cu integrarea euro-atlantică a României, misiunea generației noastre s-a încheiat. M-am înșelat. Adevărata noastră Misiune de-abia acum începe. 

În al doilea rând, am ignorat specificul cultural şi nevoile particulare de dezvoltare ale României. “One size fits all” nu a funcționat şi nu va funcționa niciodată. Defunctul “Consens de la Washington” a guvernat tranziția post-comunista, iar regula uniformizantă de la Bruxelles a ținut loc de un adevărat proiect național. Nepriceperea, timiditatea sau neputința intelectuală şi politică de a veni cu o contra-propunere coerentă au anulat capacitatea de negociere şi influențare a deciziilor care ne priveau. Iar de aici rezultatul: “grefa” occidentală a reușit în prea puține locuri ale realităților românești, conducând astăzi la un sentiment larg răspândit de a fi “cetățeni de mana a doua” in Europa, ușor exploatabilă politic de curentele antieuropene în creștere. Absenţa curajului politic şi intelectual de a adopta, negocia sau impune soluții în co-design cu parteneri noștri occidentali au condus la perpetuarea asimetriei de putere politică şi economică de astăzi.

În al treilea rând, nu am reușit niciodată sa rezolvam cu adevărat marea problemă a României moderne: decalajul cronic de dezvoltare între urbanul mare şi restul ţării. Astăzi, primele 12 mari orașe contribuie cu aproape 80% la formarea PIB, iar restul țării … restul. Acest abis de dezvoltare este nesustenabil și periculos pentru viitorul națiunii. Atacarea inegalităților sociale a fost transformată într-o luptă ideologică falsă, creându-se în mod artificial și periculos o bătălie pentru resurse între investiții și protecție socială (...).

Busola strategică. Primenirea Ideii Naţionale

În momente de acest gen de-a lungul istoriei, națiunea noastră a știut să găsească resurse nebănuite de reinventare şi curaj politic. Iar dacă precedentul istoric nu va mai funcționa, poate spaima de un viitor tot mai incert poate constitui catalizatorul de noi energii politice, economice și intelectuale in Romania, în regiune și în Europa. Tot așa cum, fără lideri şi idei convingătoare, aceeași spaimă și nemulțumirea crescândă și justificată a populației față de deteriorarea nivelului de trai și efectul cumulativ al crizelor economice și sociale succesive vor genera tracțiune sporită pentru soluțiile politice radicale. Aceeași frustrare și teama de necunoscut pot constitui însă și baza de susținere pentru un radicalism pozitiv și sănătos. Primenirea Ideii Naționale este obligația fiecărei generații și a fiecăruia dintre noi. Esența Ideii Naționale este neschimbată de la punerea temeliilor statului român modern: evadarea de la periferia Europei și construcția unei Romanii își pune potențialul în valoare, se auto-depășește și recuperează decalajul istoric care ne separă de familia națiunilor dezvoltate, prospere, puternice și influente ale Europei.

Un Nou Proiect National ambițios, credibil şi sustenabil în timp trebuie să-şi propună câteva obiective strategice, asumate politic si in societate si urmărite apoi dincolo de ciclurile politice. As numi asta Busola Strategică, capul compas al direcției generale a țării pentru următorul deceniu. Fiecare partid sau coaliție de partide vor avea întreaga libertate sa vina cu soluții proprii, inspirate din ideologia si viziunea lor politica. Însă Obiectivele Naționale trebuie asumate explicit si urmărite de-a lungul guvernărilor succesive.

 5 Obiective Strategice ale unui Nou Proiect Naţional

Obiectivul Strategic #1: Sa ne punem pe deplin in valoare relevanta și locația strategică.

Istoria ne oferă o noua șansă. Este deja recunoscut faptul ca elitele romanești au știut sa profite de marile momente de inflexiune. Istoria moderna a României este ilustrativa in acest sens.

Trăim din nou un astfel de moment. Raporturile de putere politică și economică în Europa se modifică. După războiul din Ucraina și prin auto-decuplarea Rusiei de Occident, centrul de greutate strategic al Europei se muta către Est, iar această nouă oportunitate nu trebuie ratată. Este o invitație pentru a contribui activ la construirea unei noi arhitecturi politice, economice, tehnologice și strategice europene. De aceasta dată nu “la figuri impuse”, ci prin co-design de soluții și renegociere a raporturilor de putere în interiorul Europei, împreună și nu împotriva partenerilor și aliaților noștri occidentali. Care de fapt ne invită la astfel de soluții prin avansarea conceptelor de friendly sau allied reshoring. 

Deci, să ne punem geografia la treabă. Întărirea Flancului estic al NATO, din Norvegia până în Turcia, nu reprezintă doar un element vital pentru securitatea noastră, dar poate fi transformat într-o coloană vertebrală economică a Europei. Venirea Finlandei și Suediei în NATO și perspectiva europeană a Ucrainei și Republicii Moldova constituie un game-changer politic și strategic, dar si economic și comercial. Banda de est și nord a României capătă valențe noi, putând deveni la fel de atractive pentru investiții și dinamice economic ca regiunile din Vestul țării. Privind retrospectiv, abandonarea Coridorului IX transeuropean, legând sudul Europei de Scandinavia si Europa, cu ramificații către Odesa, Chișinău și Kiev a reprezentat o greșeală strategică de proporții. Romania ar fi beneficiat de cel mai lung parcurs (550 km), iar relansarea acestuia trebuie asumată politic în UE și cu aliații transatlantici. Similar, coridorul VII - Dunărea, lăsat în nelucrare de la începuturile sale. În contextul ucrainian, legătura Marea Neagră - Dunăre redevine o prioritate strategică, cu implicații directe și pentru Canalul Dunăre - Marea Neagră.

În aceasta nouă hartă politică și strategică a Europei, pentru prima oară în istorie, Romania nu va mai reprezenta frontiera de răsărit a Occidentului, devenind parte a “miezului” și nu a periferiei Europei. Zona Marii Negre va rămâne relevantă strategic, însă Romania poate juca un rol regional diversificat, asumându-și explicit rolul de placă turnantă între zona Mării Negre, Balcani și Caucaz, precum și între Orientul Mijlociu și Centrul, Vestul și Nordul Europei.

Obiectivul strategic #2: Regândirea si transformarea rolului și capacitații Statului de a-și exercita funcțiunile esențiale.

Transformarea rolului și capacitații Statului și a sistemului politic de a administra eficient o economie și o societate modernă reprezintă cea mai mare provocare pentru România.

Nu va fi simplă transformarea unui stat supradimensionat, hiper-politizat și fără o cultură a eficacității într-unul modern și agil. Dar dacă vom rămâne la performanța de astăzi, ne condamnăm, folosind o analogie militară, să continuam să luptăm cu echipamente sovietice, în timp ce competitorii noștri folosesc echipamente de ultimă generație de tip NATO. Nu există nici un motiv ca România să nu-și propună sa digitalizeze 100% administrația si serviciile publice sau să folosească datele și Inteligența artificiaă și Datele pentru informarea deciziilor de politici publice. Beneficiile de eficacitate și transparența decizională ar crește exponențial. Un Stat modernizat și digitalizat ar putea apoi să-și regândească rostul și funcțiile, devenind capabil să-și asume un rol strategic și de asumare a riscurilor de intrare pe piețe și zonele mai puțin dezvoltate sau neexplorate, unde sectorul privat nu are încă apetitul, randamentele sau resursele necesare. Parte a rolului regândit al statului va trebui să fie și acela să creeze piețe noi, în principal prin investiții publice strategice în cercetare fundamentală și aplicată, digitalizare, broad-band și fibra optică pe scară extinsă, creând condiții pentru folosirea tele-medicinei și e-learning, calificarea, recalificarea și învățarea de-a lungul vieții pentru forța de muncă. Această nouă abordare ar permite și intrarea în era unui parteneriat strategic între sectorul public, privat și societatea civilă. Și trecerea de la capitalismul de dependență, de astăzi, la un capitalism de interdependență. Cu restul Occidentului dezvoltat.

Obiectivul strategic #3: Un nou model economic și un contract social împrospătat, având inovarea ca principal motor al dezvoltării

La nivel istoric, prea puține națiuni au reușit să facă saltul de la economie în dezvoltare la cel de economie dezvoltata. Este un truism deja că succesul - sau falimentul - unei națiuni depinde de calitatea instituțiilor sale politice și economice, de domnia legii, dar și de existența unei arhitecturi a oportunităților în societate.

În 2024, vom fi ajuns la două decenii de la momentul integrării euro-atlantice a României. Trebuie să avem curajul să recunoaștem că actualul model instituțional, economic și de dezvoltare si-a atins limitele. A nu recunoaște aceasta realitate ar fi o dovadă de miopie politică si lașitate intelectuală. A continua să asistam indiferenți la situația în care unul din doi copii înscriși la scoală iau bacul reprezintă un faliment moral și o crimă economică. 

Nu există nici un exemplu de națiune care a ajuns în lumea dezvoltată care să nu-și fi modificat din mers modelul economic atunci când se ajunge la limitele modelului existent. Daca vrem să ajungem în clubul națiunilor dezvoltate, va trebui să ieșim din pasivitate și imitație, să anticipăm masivele transformări la nivelul economiei europene și mondiale, să ne corectam vulnerabilitățile și să amplificam punctele noastre tari. Și să ne asumăm un rol activ în acest proces de regândire a modelului nostru economic și social ca subcomponentă distinctă și perfect integrată în sistemul occidental. Reinventând rolul statului, diversificând economia, susținând firmele care inovează, produc si exportă, atacând frontal inegalitățile și blocajele din societate, investind masiv în oameni, modernizând în modul în care livrăm servicii publice, modul în care atragem investițiile străine și tratăm cercetarea-dezvoltarea-inovarea, în care ne educăm copii și în care ne tratăm bolnavii. O economie competitivă, inclusivă și sustenabilă este potențată și nicidecum frânată de recreerea unei arhitecturi a oportunităților și de repornirea ascensorului social - blocat între etaje sau forțat sa funcționeze pe orizontală, prin emigrare.

Și, pentru ca suntem la ASE, există și o teorie economică care să susțină aceasta noua abordare -  a dynamic capability theory of economic growth - care susține argumentat că inovația, în toate manifestările sale, reprezintă motorul central al dezvoltării societății umane si cheia succesului națiunilor dezvoltate. Iar în oricare plan se va stabiliza Pendulul Ideologic și indiferent în care punct ne vom regăsi echilibrul în plan politic, strategic, economic și democratic, un lucru este clar și certificat istoric.

Națiunile care pun ambiție și dorința de autodepășire in tot ceea ce întreprind - în politică, în economie, în societate, în politica externă - sunt cele care izbândesc. Prin transformarea modelului său economic și social, Romania poate inversa actualele tendințe și deveni o economie de succes a secolului 21.

Obiectivul Strategic #4: Repopularea României. 

Bătălia centrală a secolului 21 este competiția pentru talent. Și aici suntem cei mai vulnerabili. Ca ciclu economic lung, Romania parcurge cea mai buna perioadă din întreaga noastră istorie. Si, totuși, asistam la un cataclism demografic, cu o populație la nivelul anilor ’60. Nu suntem singurii care ne confruntam cu aceasta problema. Însă nici o alta tara nu se confrunta cu un risc existențial ca Romania. Depopularea afectează întreaga economie, de la cantitatea si calitatea forței de munca, la deciziile de a investi sau nu într-o tara sau regiune. Soluții exista. Irlanda își propune sa atragă un milion de noi locuitori pana in 2040 printr-o noua politica de dezvoltare teritoriala in afara marilor orașe. In cazul nostru, revenirea in tara a unui milion de oameni ar conduce la o creștere a economiei cu un ritm de cel puțin 6% pe an, antrenând, prin taxe si consum, o creștere a PIB de cel puțin 15 miliarde de euro pe an. Repopularea României si revenirea la 20 de milioane de locuitori poate fi realizată prin încetinirea declinului demografic, prin crearea condițiilor pentru repatriere a unei părți cât mai mari a diasporei romanești și moldovenești cu dubla cetățenie și prin import selectiv de forță de muncă.

Obiectivul Strategic #5: Reclădirea reputației României în ochii propriilor cetățeni și ai lumii.

Nimic nu mă doare mai tare decât modul în care ne percepem și cum suntem tratați ca romani. Deși pare un factor intangibil, proasta reputație și lipsa de încredere în propria țară au un impact direct în tot ceea ce facem: ce salarii avem acasă și în străinătate, cum suntem tratați în țări străine, câți bani reușim să atragem pentru afacerea noastră sau pentru un start-up romanesc, câți romani și românce aleg sa părăsească țara, cați turiști ne vizitează. Daca ar exista o statistica, m-aș încumeta să spun că proasta reputație costă Romania mai mult decât toată risipa și ineficiența la un loc.

Pentru a fi credibil in exterior, brandul de tara trebuie sa fie mai întâi credibil pentru proprii cetățeni. Si avem de unde construi. Cu toții știm că avem ingineri și softiști buni; că Romania este una dintre cel mai frumoase și nealterate habitate naturale din Europa; și că suntem creativi și talentați în arte, cultură, muzică, teatru, film și entertainment. Un brand atractiv contribuie și în mod direct la creșterea si diversificarea economică, cum o pondere tot mai mare in exporturile internaționale este deținută de așa-zisele intangibile, cum ar fi cercetare și dezvoltare, drepturi de proprietate intelectuală, branding, entertainment, design și software. Construcția si promovarea unui brand de țară articulat și credibil nu se poate realiza cu instituțiile și resursele de astăzi. El trebuie construit în aceeași logică de parteneriat strategic între zona publică, privată și civică. Modele există, nu lipsesc decât viziunea, resursele adecvate și metoda”.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News