Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: Victor Ponta a plagiat
Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul lucrării lui Victor Ponta, dar că o decizie privind retragerea titlului de doctor o poate lua doar Ministerul Educaţiei, deoarece acesta este demnitar. Rectorul UB a precizat că raportul Comisiei de Etică va fi trimis MECTS săptămâna viitoare.
"În şedinţa de astăzi a Senatului au fost prezentate două documente privind acuzaţia de plagiat în cazul tezei lui Victor Ponta. A fost prezentat punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, de către preşedintele comisiei, Marian Popescu, şi totodată un altul întocmit de trei jurişti, unul profesor al UB şi doi profesori de origine română din Franţa, respectiv unul de la Strasbourg şi unul de Sorbona. Senatul a luat act de conţinutul raportului Comisiei de Etică şi de raportul juriştilor, ambele confirmând plagiatul", a spus rectorul Mircea Dumitru.
El a spus că Universitatea Bucureşti (UB) va trimite Ministerului Educaţiei, la începutul săptămânii viitoare, cele două documente, care vor fi însoţite de o scrisoare oficială din partea instituţiei care atestă că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.
Rectorul a preciza că Ministerul Educaţiei urmează să ia astfel act de raportul UB şi, în funcţie de dovezile care susţin plagiatul, să ia măsurile legale care se impun, printre care şi retragerea titlului de doctor.
"Există un raport al Comisiei Naţionale de Etică a ministerului, această comisie a exprimat un punct de vedere în iunie, iar acum Ministerul Educaţiei trebuie să ia act de toate dovezile pe care le punem la dispoziţie privind plagiatul şi să decidă", a adăugat rectorul Mircea Dumitru.
El a subliniat că Ministerul Educaţiei este singurul îndreptăţit să ia o decizie cu efect juridic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News