Mircea Drăgan, regizor, a murit la 85 de ani
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Mircea Drăgan
Mircea Drăgan
Mircea Drăgan, unul dintre cei mai mari regizori români, a murit astăzi, la vârsta de 85 de ani. 

”M-am săturat de tot ce se întâmplă. Ce să vă spun? Împlinesc 85 de ani. Ce filme mi-au rămas la suflet din toată cariera mea? Cele pe care nu le-am făcut. Pe ele le iubesc cel mai mult. Nu am fost lăsat să mai fac filme, tot ceea ce-mi doream mai mult, deci ce să spun? Dacă vreți ca oamenii să știe despre mine vă rog să le spuneți să vadă filmele pe care le-am făcut. Ele vorbesc mult mai bine decât mine!”, a declarat regizorul Mircea Drăgan, pe 2 octombrie, în ziua în care a împlinit 85 de ani.

Mircea Drăgan s-a născut pe 2 octombrie 1932, pe acte fiind trecut pe 3 octombrie, la Gura Ocniței. A terminat IATC în 1955 ca șef de promoție la secția Regie. A debutat în 1957, cu filmul ”Dincolo de brazi”, și apoi a regizat ”Setea”, după romanul lui Titus Popovici, și ”Lupeni 29”.

Din 1964 a început să predea arta regizorală la IATC, la secția de regie film, devenind mai târziu rector al acestei instituții. "Neamul Șoimăreștilor", "Columna", "Brigada Diverse în acțiune", "BD în alertă", "BD la munte și la mare", "Frații Jderi", "Ștefan cel Mare", "Cuibul salamandrelor", "Aurel Vlaicu", "Plecarea Vlașinilor", "Cucoana Chirița" și "Chirița la Iași" sunt doar câteva dintre filmele care au rămas în sufletele românilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel