Data publicării:
Mircea Diaconu, moara lui Assan. Era un scandal imens, mi s-a făcut vânt pe scări
Mircea Diaconu povestește că în momentul în care a ajuns Ministru al Culturii și-a dorit emiterea unei ordonanțe de urgență care să interzică schimbarea destinației clădirilor de patrimoniu. În acest sens, a povestit la interviurile DCNews culisele scandalului monumentului Morii lui Assan.
Mircea Diaconu povestește că exista o practică în cazul monumentelor istorice care ajungeau să fie aduse în stări deplorabile pentru ca apoi să fie dărâmate, iar spațiile respective să fie folosite pentru construirea de hoteluri sau diverse alte facilități. Diaconu povestește că deși a fost scrisă, ordonanța nu a mai fost văzută de atunci.
"Cât am fost la Ministerul Culturii era un scandal cu Moara lui Assan, monument de tip A, dacă nu mă înșel. Era al unui proprietar și se dărâma și la un moment dat a luat foc pentru a doua oară, probabil prima oară nu luase foc atât de bine sau mulțumitor. Atunci, împreună cu Sergiu Nistor, care era secretar de stat pe patrimoniu am zis să facem ceva de urgență, asta însemnând ordonanță de urgență. Cred că a și scris-o și pregătit-o, eu nu am mai apucat să o văd pentru că am fost nevoit să plec de acolo. Erau niște scări și cineva trebuia să-mi facă vânt pe scări pentru că eu singur nu plecam. Era simplu: În situații de genul acesta, dacă vina era pe oricare parte din neîngrijire, neprotejare, nereparat, patrimoniul respectând istoricul și specificul, 20 de ani să nu se poată face nimic altceva pe locul acela. Acum vezi hoteluri de cinci stele sau SPA-uri pe locuri de patrimoniu. A mai ieșit vreodată ordonanța aia ? Totul era clar," a spus Mircea Diaconu la interviurile DCNews.
Europarlamentarul spune că în locul Morii lui Assan ar fi urmat să fie construit cel mai probabil un hotel.
"Pretextul era simplu. Luase foc a doua oară și urma să dispară pe căi de tipul acesta. Ce să facem domle, a dispărut, s-a demolat. Ce să fac ? Fac un hotel de 20 de etaje, că n-am ce să fac, n-am încotro", a completat Mircea Diaconu.
Vezi răspunsul complet:
:Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News