Data publicării:

Mircea Diaconu, după ce și-a vândut barca: Până aici! ARO nu-l dau / video

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a fost nevoit să-și vândă barca, dar la ARO nu renunță.

”Anul acesta am fost doar de două ori cu barca pentru că am fost silit să o vând. De ce am vândut-o? Ca să îmi ajut și eu fata să facă o casă. Pe traseu, s-au umflat calculele și a trebuit să vând barca. Ce spun eu se întâmpla în urmă cu șase luni, dar acum prețurile din zona construcțiilor au explodat și mai tare”, a zis Mircea Diaconu.

Totuși, când vine vorba de ARO, actorul a spus că nici vorbă să-l vândă.

”ARO nu l-am vândut. Până aici! Se și spune că ARO este o mașină pentru o viață pentru că l-ai luat și nu poți să-l mai vinzi. Că nu ți-l cumpără nimeni, despre asta este vorba. Cei care vor să cumpere ARO ar vrea să dea pe el 25 lei, dar mașina mea chiar merge și merge toată ziua”, a mai spus Mircea Diaconu la interviurile DC News și DC News TV.

Youtube video image

 

Povestea celebrului ARO al lui Mircea Diaconu

”Este al treilea ARO 10 pe care-l am. După Revoluție, m-am apucat să fac o casă, pe malul apei, la mine-n sat, pietrele erau acolo, nisipul era acolo, am luat ciment, cărămizi și restul căram de acolo. Aveam un Oltcit și tot căram de acolo. Un vecin tot trecea cu un ARO decapotat, roșu, superb. L-am oprit și l-am întrebat cât a costat. Mi-a zis suma, era mică. Și mi-a zis ARO vinde parcul rece, adică mașini nevândute de ani de zile. Mă urc în mașină a doua zi dimineață, mă duc la fabrică, la domnul director general, intru, secretara șefă era colegă de liceu, de clasă, mă bagă la dl director și-i zic că am auzit că vinde parcul rece. Mi-a zis că numai pentru salariați și ușa era deschisă și eu mă uit la secretară și-i spun: Silvia, cred că vrei un ARO rece! Directorul a înțeles exact și a vândut mașina pe numele ei, iar ea mi-a vândut-o mie. M-am îndrăgostit de mașina aia, era un gri închis, arăta superb. Familia era la mare și m-am dus să le arăt mașina. Mă oprește poliția către Constanța și-l aud: Nu e mă Jeep, e aro! M-au dat în stație Jeep negru fără numere. E al treilea pe care-l am. Încă se fac ARO-uri în zona Câmpulung. Oamenii de acolo încă fabrică ARO, prin curți. Ce prostie, ce gafă uriașă!”, a povestit Mircea Diaconu la DC News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel