Data publicării:
Mircea Băsescu rămâne în arest
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, luni, ca Mircea Băsescu să rămână în continuare în arest preventiv.
Aceeaşi măsură a fost luată de magistraţi şi în cazul lui Marian Căpăţână.
Magistraţii şi-au justificat decizia prin faptul că fratele preşedintelui prezintă pericol public şi a arătat dispreţ faţă de justiţie.
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Citește și: Lucian Bolcaș, despre o realitate urâtă: Mircea Băsescu vinde libertate ca...
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News