Mircea Badea: Pentru liderii sindicali, mi se pare foarte penibil ce s-a întâmplat la protestul profesorilor
Mircea Badea i-a criticat pe liderii de sindicat.
El a zis că i se pare penibil că unii profesori erau „disperați”, vineri, că nu îi primea Iohannis la Cotroceni.
„Vineri, la protest, profesorii erau disperați și ziceau: „dacă nu ne primește Iohannis, înseamnă că ne sfidează!” Eu nu am înțeles de ce spuneau acest lucru. Pentru liderii sindicali, mi se pare foarte penibil. Nu mai fiți așa de disperați să vă primească Iohannis. Trebuie el să fie disperat să vă invite din stradă. Vă duceți, protestați, și-l obligați să vă bage în seamă. Nu trebuie să fiți disperați și să strigați: „Nu ne bagă în seamă Iohannis!” Este greșit. În orice caz, Iohannis era la Neptun în timpuș protestului”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN, în emisiunea „În gura presei”.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI: Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a spus că profesorii care au fost în grevă nu vor fi sancţionaţi în niciun fel şi nici nu au fost făcute presiuni asupra lor să revină la clase, însă nu vor fi plătiţi pentru zilele în care au protestat şi nu au fost la şcoală
„În primul rând că nu este vorba despre o sancţiune. Este vorba despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. În acest context, legal, noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept pe care-l avem şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic. Toţi cei care au fost la şcoală, vor fi plătiţi în conformitate cu zilele lucrate. Cei care au ales o formă de protest, la fel, vor fi plătiţi în funcţie de zilele lucrate. Nu există niciun fel de altă sancţiune, n-am făcut niciodată presiune asupra cadrelor didactice care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra cadrelor didactice care au ales să continue procesul educaţional", a spus ministrul Educaţiei.
„Inclusiv liderii sindicali, în primele zile de grevă, au afirmat că oamenii şi-au asumat consecinţele legale ale protestului, şi anume faptul că zilele în care nu se lucrează nu se primeşte salariul. Este logic, se poate plăti numai activitatea efectuată. Sigur că, prin ceea ce am agreat că vor primi cadrele didactice, eu cred că există în acest moment suficiente motive pentru a se reîntoarce în clasă. Din nou, nu putem recupera decât ceea ce se poate legal, în calendarul asumat (...) Eu cred că trebuie să aşteptăm ziua de mâine şi să vedem situaţia concretă din fiecare şcoală. Am mare încredere, din nou, în raţiunea şi în empatia cadrelor didactice, mai ales ştiind miza pe care întoarcerea la şcoală o are, şi anume finalizarea cu succes a examenelor naţionale şi posibilitatea ca elevii să poată merge mai departe", a mai spus Deca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News