Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Badea, la procesul lui Dan Voiculescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Realizatorul Antena 3 Mircea Badea a ajuns marți dimineață la Curtea de Apel București, acolo unde magistrații au reluat dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, în care este cercetat Dan Voiculescu.

Mircea Badea a scris pe o rețea de socializare că se află în sala de judecată.

În jurul orei 10:00, Dan Voiculescu s-a prezentat la sediul Curții de Apel. El le-a dat o scurtă declarație jurnaliștilor din fața CAB, susținându-și din nou nevinovăția.

"Dacă NUP-ul Parchetului General spunea că privatizarea a fost legală, de unde până unde ideea că știam că e obținut prin infracțiuni. Lucrurile sunt foarte simple, numai că eu sper să fie completul de judecată de bună credință, să judece corect. Nu judecă corect, eu sunt pregătit pentru orice, v-am mai spus, în momentul în care intri într-o astfel de  bătălie cu șeful statului tău, care are toate pârghiile, serviciile secrete... Mă rog, nu are rost să le mai enumăr acum. Lupta e grea", a declarat Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu și alte 12 persoane au fost trimiși în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii DNA susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Mircea Badea, revoltat: I-am spus lui Voiculescu Dan să închidă Antena 3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel