Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Badea, comentariu tare după ce Dan Vîlceanu a părut că l-a mușcat de nas pe Florin Roman

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Mircea Badea a făcut un comentariu, după ce în Parlamentul României a avut loc un incident între Dan Vîlceanu și Florin Roman.

Marți, în Parlamentul României, nervii nu au mai putut fi ținuți în frâu de deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Potrivit informațiilor, fostul ministru al Finanțelor ar fi fost înjurat de colegul său, care a trecut prin dreptul băncii din plen în care se afla.

Dan Vîlceanu ar fi răspuns provocării lui Florin Roman tot cu niște injurii, după care l-ar fi urmat către ieșirea din sala de plen. 

În imaginile apărute ulterior, se poate observa cum Dan Vîlceanu stă încălecat pe Florin Roman, în partea superioară a unor scări, și încearcă să-l strângă pe acesta, după care pare că se năpustește cu gura asupra nasului său. Se poate observa, de asemenea, cum Florin Roman îl respinge printr-o lovitură de cot, după care cei doi ies din raza de acțiune a camerei care a surprins momentul altercației.

După incident, Florin Roman a apărut în plenul Camerei Deputaților cu o rană deschisă în partea superioară a nasului, semn că ceva s-a întâmplat în momentul în care Dan Vîlceanu s-a apropiat de fața sa.

„Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen.

În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului. Am evitat orice ripostă, pentru că respect mandatul de parlamentar. În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancționare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!“, a scris Florin Roman pe Facebook.

CITEȘTE ȘI          -          Rareș Bogdan, siderat de gestul lui Dan Vîlceanu: Așa ceva vedem doar în filme sau țări din Africa

Mircea Badea, comentariu tare

Marți seară, la emisiunea „În Fața Națiunii“, la Antena 3 CNN, Mircea Badea a făcut un comentariu după bătaia care s-a iscat între cei doi parlamentari.

„Prima dată părea o îmbrățișare pătimașă. Cu toată dragostea am zis: Uite, suntem și noi europeni! Pe sistemul: Poate data viitoare mă sărută, din spotul ăla publicitar“, a spus Mircea Badea despre primele secunde din filmarea cu cei doi.

Jurnalistul a adăugat că am avut de-a face cu un „moment Hannibal Lecter“ atunci când Dan Vîlceanu a părut că „vrea să-l muște de nas“ pe Florin Roman.

„Ori a vrut să-l pupe apăsat, ori a vrut să-l muște de nas?!“, a mai punctat Mircea Badea.

CITEȘTE ȘI          -         Bătaie Vîlceanu - Roman. Oana Florea, discuție tensionată cu Andrușceac (AUR): E bine de știut poziția dumneavoastră!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel