Data publicării:

Minunea – un film despre secretul de a fi bun

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Minunea (Wonder, SUA, 2017) regia: Stephen Chbosky, Cu: Julia Roberts, Jacob Tremblay, Owen Wilson, Mandy Patinkin, este un film (113 min) din categoria dramă/familie a cărui premieră a avut loc în România pe data de 29 decembrie 2017. 

Producția cinematografică este realizată după nuvela de povestiri pentru copii Wonder, de scriitoarea R.J. Palacio, pseudonimul literar pentru Raquel Jaramillo (n.1963). Cartea Wonder a fost publicată în 14 februarie 2012. În Statele Unite filmul a fost lansat în noiembrie 2017, având un buget de 20 milioane de dolari, a strâns peste 200 de milioane până în acest moment.

Drama prin care trece August Pullman (Jacob Trenblay) un copil care suferă de o maladie genetică incurabilă - sindromul Treacher Collins (TCS) poate fi povestea oricărui copil, indiferent de felul în care arată sau boala de care suferă. Ni se dezvăluie încă o dată că prejudecata față de ceilalți rămâne unul dintre factorii cei mai generatori de tensiune dintr-o societate tot mai intolerantă. Prejudecata poate distruge atât destinele celor stigmatizați, cât și ale celor care stigmatizează. Nici lumea copiilor nu este scutită de astfel de singurătăți rezultate din „defect", iar pe lângă copii, adulții suferă la fel de mult, așa cum suferă în felul său fiecare om rănit în prezent sau cândva.

Minunea este un film despre câștigarea încrederii în sine, luptă pe care fiecare o ducem, în funcție de vârsta sa și de capitolele care dintr-un motiv sau altul au rămas neîncheiate. Foarte bune prestațiile Juliei Roberts (Isabel Pullman) și tot mai prezentul Owen Willson (Nate Pullman) dar și a frumoasei Izabela Vidovic (Via Pullman).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel