Minorităţile naţionale nu participă la şedinţa în care se citeşte moţiunea
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Minorităţile naţionale nu participă la şedinţa în care se citeşte moţiunea
Minorităţile naţionale nu participă la şedinţa în care se citeşte moţiunea
Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură.

'Acest demers nu este pe agenda românilor', a precizat liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian, potrivit Agerpres.

'Noi am avut două şedinţe de grup pe tema asta, una a fost acum o săptămână, una a fost una aceasta şi la ambele şedinţe de grup s-a hotărât acelaşi lucru: nu este problema noastră, nu participăm la nimic! (...)

Nu vrea nimeni să se bage în chestiunea această. Noi vrem un singur lucru: să se liniştească odată tot, şi să vedem că începem şi să facem ceva. Sunt atâtea nenorociri care se întâmplă acum, de exemplu povestea aceasta cu facturile la energie, care este îngrozitoare. Asta trebuie să o abordăm, trebuie 'să luăm taurul de coarne' şi să o abordăm foarte serios. Cred că va fi pentru prima dată când o să facem parte, poate, dintr-o comisie de anchetă', a subliniat Varujan Pambuccian.

'Sunt lucruri grave'

'Şi, de aceea, noi nu participăm la astfel de lucruri care nu sunt ale noastre. Nu cred că sunt nici pe agenda politică a publicului. Vrem să discutăm chestiunile care sunt pe agenda publică - aceasta cu energia, în primul rând. După aceea o să vedeţi că o să avem o criză a apei, o să avem o criză a alimentelor, o să fie lucruri foarte rele care vin şi pe care trebuie să le şi anticipăm puţin, nu doar să reacţionăm la ele. Trebuie să facem ceva', a arătat Varujan Pambuccian. 

Parlamentarii PSD vin DACĂ VOR la citirea moţiunii. Chirieac: Chestiuni în totală neregulă, trebuie condamnate de toată societatea civilă

Analistul politic Bogdan Chirieac critică îndemnul conducerii PSD către parlamentari, conform căruia participarea la şedinţa de plen în care se va citi moţiunea de cenzură este facultativă. CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Amintim faptul că preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc o şedinţă comună a Parlamentului în care să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură. 

"Moţiunea de cenzură este prevăzută prin Constituţie. Toată lumea trebuie să respecte Constituţia. În Constituţie se spune foarte clar care sunt termenele cu privire la prezentare (5 zile de la depunere), dezbatere şi vot (după 3 zile de la prezentare). De la depunere, am convocat Birourile permanente reunite pentru a intra pe calendarul dat Constituţie. Am avut patru şedinţe ale Birourilor permanente reunite în care am avut lipsă de cvorum. Ca atare, am revenit la textul Constituţiei şi la deciziile Curţii Constituţionale cu privire la situaţii asemănătoare din trecut (...) Probabil săptămâna viitoare ar trebui să avem dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură. Vom stabili această dată", a explicat, miercuri, la Senat, Anca Dragu (citește AICI).

Anca Dragu, despre sesizarea la CCR

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Anca Dragu, președintele Senatului, a vorbit despre atacarea la CCR, de către Guvernul României, a motivul moțiunii de cenzură care are ca scop demiterea Executivului Florin Cîțu. CITEȘTE CONTINUAREA AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel