Data publicării:

Minoritățile etnice fac unic acest județ. Lavinia Vizauer: Vom face tot ce putem ca această zonă să arate din ce în ce mai bine / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Copii din comunitatea lipovenilor de la Jurilovca Foto: Crișan Andreescu
Copii din comunitatea lipovenilor de la Jurilovca Foto: Crișan Andreescu

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer, a vorbit despre potențialul turistic din nordul Dobrogei.

Într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, Lavinia Vizauer, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, a vorbit despre potențialul turistic al nordului Dobrogei, amplificat în ultimii ani prin numeroasele festivaluri care se desfășoară acolo.

„Ce impact au avut festivalurile în atragerea turiștilor?“, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

„Avem la Enisala, la Jurilovca, la Tulcea, unde au venit foarte mulți turiști și au putut să ne cunoască. Așa au aflat că aici conviețuiesc 14 minorități etnice, ceea ce dă unicitate acestui județ. An de an, impactul pe care l-au avut aceste festivaluri și publicul care a venit spre ele a fost din ce în ce mai mare.

Unul dintre aceste festivaluri este cel de la Enisala, unde există o cetate medievală pe care am reușit să o punem în valoare. Mai e Festivalul Borșului de Pește de la Jurilovca, de asemenea foarte important, pentru că suntem și păstrătorii unor tradiții culinare“, a spus Lavinia Vizauer.

„Încercăm să păstrăm și aceleași date în fiecare an. Pentru Jurilovca, în luna august sau început de septembrie, iar pentru Enisala, sfârșit de luna august. Le păstrăm astfel încât cei care au venit și doresc să meargă din nou, să își poată face un program.

În Tulcea avem Festivalul Ivan Patzaichin, care de asemenea va avea loc finalul lunii august. Încercăm ca pe toată perioada estivală să asigurăm astfel de evenimente pentru turiști. Faleza din Tulcea este de asemenea recent amenajată și ne preocupăm constant să punem în valoare tot ce are acest județ“, a explicat vicepreședintele CJ Tulcea.

CITEȘTE ȘI                  -                EXCLUSIV  „Județul binecuvântat“ care atrage tot mai mulți turiști: Triunghiul mănăstirilor și cetăți vechi de mii de ani / video

„Războiul din Ucraina nu ar trebui să ne oprească să ne vedem de viața noastră“

Dincolo de destinațiile regionale, orașul Tulcea încearcă să devină tot mai atractiv pentru turiști, astfel încât poarta de intrare către Rezervația Biosferei Delta Dunării să fie la nivelul potențialului natural al județului.

„Totuși, județul nostru nu este atractiv doar în sezonul estival. Avem și acest relief unic, atât cu ieșire la mare, cât și munte. Minoritățile ne fac unici, sărbătorim Crăciunul și Anul Nou de două ori.

Războiul din Ucraina nu a influențat turismul, poate doar la început. E adevărat că suntem în apropierea zonei de conflict, dar nu ar trebui să ne oprească să ne vedem de viața noastră. Anul trecut am avut peste 300 de nave de pasageri pe Dunăre. Noi vom continua să facem tot ce putem ca această poartă de intrare în Delta Dunării (n.r. orașul Tulcea) să arate din ce în ce mai bine și să fie și ea un punct de atracție“, a conchis Lavinia Vizauer.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel