Minorii sub 11 ani, interzis la telefoane inteligente. Țara în care operatorii de telefonie mobilă le cer acest lucru părinților
Un operator de telefonie mobilă le cere părinților să nu mai achiziționeze telefoane inteligente copiilor sub 11 ani.
Unul dintre cei mai importanți operatori de telefonie mobilă din Marea Britaniei, EE, susține că părinții nu ar trebui să le cumpere smartphone-uri copiilor sub 11 ani, potrivit într-un ghid publicat duminică, și care este menit să ”protejeze copiii în lumea digitală”, transmite AFP, scrie Agerpres.
Astfel, aproape un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani au un smartphone în Marea Britanie, conform unui studiu realizat de autoritatea de reglementare a mass-media OFCOM, publicat în aprilie.
Potrivit EE, o filială a grupului britanic de telefonie BT, copiii cu vârsta sub 11 ani nu ar trebui să aibă telefoane care să le ofere acces la internet și la rețelele sociale, ci mai degrabă ”dispozitive cu capacitate limitată” cu care să poată doar să trimită mesaje text și să efectueze apeluri.
Tinerii sub 13 ani ar trebui să aibă acces restricționat la rețelele sociale, potrivit EE. Părinții lor ar trebui să instaleze controale pentru a monitoriza timpul petrecut în fața ecranului, utilizarea aplicațiilor și pentru a stabili limite de timp pentru anumite aplicații.
Controlul parental ar trebui activat până la vârsta de 16 ani, potrivit operatorului. Acest lucru ar face posibilă gestionarea accesului la site-uri, conținuturi și platforme inadecvate.
Aceste recomandări urmăresc să ”protejeze copiii în lumea digitală”, a precizat EE, care nu va limita totuși vânzările de smartphone-uri în funcție de vârsta utilizatorilor.
Compania vrea să ajute părinții ”să facă cele mai bune alegeri pentru copiii lor”, a declarat Mat Sears, directorul de afaceri generale al EE.
Există o dezbatere aprinsă în Marea Britanie cu privire la modul de reglementare a accesului copiilor și adolescenților la tehnologie și smartphone-uri.
În mai, parlamentarii din comisia pentru educație a Camerei Comunelor au declarat că guvernul ar trebui să ia în considerare o interdicție totală a smartphone-urilor pentru tinerii sub 16 ani. În ciuda acestor solicitări, prim-ministrul Keir Starmer, el însuși tatăl a doi adolescenți, a exclus în iulie interzicerea telefoanelor pentru copiii sub 16 ani. ”Nu cred că este o idee bună”, a spus el, sugerând în schimb că ar trebui puse în aplicare ”protecții mai bune”.
De ce este indicată limitarea accesului minorilor la social media
Limitarea accesului minorilor la social-media este necesară din mai multe motive care țin de siguranța, sănătatea mintală și dezvoltarea lor emoțională și socială.
Siguranța online: Rețelele sociale pot expune minorii la conținut inadecvat, cyber-bullying, prădători online și alte riscuri. Limitarea accesului reduce șansele ca aceștia să fie supuși acestor pericole.
Dezvoltarea sănătoasă a creierului: Creierul unui adolescent este în plin proces de dezvoltare, iar utilizarea excesivă a a rețelelor sociale poate afecta capacitatea de concentrare, somnul și dezvoltarea abilităților sociale. Limitarea accesului ajută la protejarea acestor procese de dezvoltare.
Prevenirea dependenței: Rețelele sociale sunt concepute pentru a fi captivante, iar minorii sunt deosebit de vulnerabili la dezvoltarea unor obiceiuri de utilizare excesivă sau chiar dependență. Prin limitarea accesului, se poate preveni dezvoltarea unor comportamente nesănătoase.
Sănătatea mintală: Studiile au arătat că utilizarea excesivă a rețelelor sociale poate contribui la anxietate, depresie și probleme de stimă de sine la adolescenți. Limitarea accesului poate ajuta la reducerea acestor riscuri și la promovarea unei sănătăți mintale mai bune.
Protejarea intimității: Copiii și adolescenții nu sunt întotdeauna conștienți de pericolele care pot apărea prin partajarea informațiilor personale online. Limitarea accesului și educația privind utilizarea responsabilă a social media sunt esențiale pentru protejarea intimității lor.
Promovarea interacțiunilor reale: Adolescenții care petrec prea mult timp pe social media pot pierde oportunități valoroase de a dezvolta relații interpersonale reale și de a-și îmbunătăți abilitățile sociale. Limitarea accesului încurajează interacțiunile directe, care sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News